Perioada 6 – 12 decembrie a insemnat o rasturnare a obisnuintelor, evolutia cursului de schimb al dolarului cunoscand schimbari zilnice importante. Aceasta a dus la o crestere a volatilitatii pietei futures leu/dolar de la Sibiu, cu scadenta lunara. Darius Cipariu de la agentia de brokeraj Cibinium considera ca „in piata valutara interna leul a incetat „miscarile de tango” (doua scaderi urmate de o crestere), ceea ce s-a reflectat in cresterea numarului de contracte leu/dolar”.
La inceputul perioadei analizate pretul futures al dolarului a fost de 32.050 lei, dupa doua sedinte acesta urcand la 32.121 lei; la inceputul lunii, primele tranzactii fusesera realizate la preturi de 31.900 – 32.000 lei. In 10 decembrie a fost realizata o tranzactie Deal de 1.000 de contracte, la un pret de 32.050 lei. Hedgerii au recurs si la piata options pentru a-si acoperi riscurile, fiind realizate 500 de optiuni CALL la un pret de exercitare de 31.100 lei, cu prime de 315.000 lei si 1.000 optiuni PUT la un pret de 31.800 lei, cu prime de 220.000 lei/optiune. Evolutia pietei valutare spot a facut ca dupa doua zile pretul futures al dolarului sa scada la 31.960 lei, pentru ca, in prima parte a sedintei din 13 decembrie, pretul sa urce la 32.000 lei. In ziua precedenta hedgerii au revenit in piata, fiind tranzactionate 599 de optiuni CALL la un pret de exercitare de 31.950 lei, cu prime de 150.000 lei/actiune.
Alice Oprea, vicepresedintele bursei, atrage atentia ca „prin cresterea gradului de volatilitate (al pretului futures al leului fata de dolar) s-a animat piata, in luna decembrie aparand, dupa mult timp, speculatorii intra-day pe contractul leu/dolar”. Ea considera ca „incertitudinile din piata au ca premisa declaratia privind schimbarea politicii monetare a BNR. Daca 2001 s-a distins prin previzibilitate, cursul leu/dolar ajungand, in anumite perioade, sa se inscrie in adevarate tipare, acum asistam la o sarabanda a cotatiilor”.
Daniel Tepes de la agentia HTI Financial afirma: „…pentru ultima perioada a anului cred ca banca centrala urmareste, probabil, ascunderea, in spatele acestei volatilitati sporite pe cursul leu/dolar, a unei dorite si absolut necesare deprecieri recuperatorii, in conditiile in care aceasta a ramas prea mult in urma inflatiei (diferenta dintre rata inflatiei si cea a deprecierii leului este, in acest moment, de 6% fata de 4 – 5%, programata pentru pentru acest an), iar deficitul comercial tinde la un nivel record, fiind posibil sa-si prelungeasca periculosul dezechilibru peste intreaga iarna 2001-2002”.
Dolarul isi va lua revansa in 2002
Primele cotatii de vanzare pe raportul leu/dolar cu scadenta ianuarie 2002 au fost de 32.850 lei. Urmatoarele au urcat la 33.000 lei, o data cu deprecierea pronuntata a leului. Schimbarea trendului pietei valutare spot a coborat apoi pretul vanzatorilor la 32.900 lei, in timp ce cumparatorii au afisat cotatii de 32.250 – 32.257 lei. Darius Cipariu considera ca, „pentru sfarsitul lui ianuarie, vanzatorii au afisat cotatii care pot fi considerate rezonabile, avand in vedere ca acestea vor fi, probabil, coborate daca si cumparatorii isi vor manifesta interesul fata de aceasta piata”. La randul ei, Alice Oprea a declarat ca „tensiunile acumulate prin supraevaluarea monedei nationale se vor reflecta anul viitor intr-un ritm de depreciere mai accelerat. Operatorii estimeaza un nivel lunar al deprecierii leului fata de dolar mai accelerat decat in 2001, apropiat de 1,5%. Insa analizele vor fi mult mai precise la sfarsitul lunii decembrie si inceputul lunii ianuarie”.
In perioada 6 – 12 decembrie, moneda unica europeana nu a reusit sa depaseasca pragul psihologic de 90 de centi. Evolutia euro a fost destul de liniara, in ciuda evenimentelor petrecute peste Ocean, unde asistam la unele din cele mai scazute niveluri ale dobanzii de refinantare din ultimii patruzeci de ani (1,75%).
Euro nu reuseste
sa depaseasca 0,9 USD
Cipariu apreciaza ca „decizia Rezervei Federale Americane de a reduce cu 0,25 procente rata dobanzii de refinantare nu a surprins prea mult pietele financiare internationale, acestea evoluand aproape normal. Moneda unica si-a continuat ascensiunea, insa s-a limitat la intervalul 88,50 – 90 de centi. In acest moment se pare ca exista un usor avantaj de partea euro, in special dupa semnele imbucuratoare privind reducerea inflatiei in zona euro, in paralel cu expectatiile pesimiste legate de productia industriala si vanzarile cu amanuntul pe luna noiembrie din America. Aceasta conjunctura ar putea conduce la trecerea pragului de 90 centi pe piata euro/dolar, insa analistii nu vad, deocamdata, motive de ingrijorare pentru dolar, fiind convinsi ca autoritatile americane vor pune in practica, in cele din urma, masurile decisive de stimulare fiscala anuntate. Atentia operatorilor futures nu mai e concentrata acum pe reducerile ratei dobanzii, ci pe momentul in care FED va anunta termenul estimat pentru iesirea Americii din criza economica”.
Daca la inceputul perioadei analizate pretul futures al euro a fost de 88,9 centi, dupa numai doua sedinte a fost atins un minim de 88,64 centi. Incepand din 11 decembrie, moneda unica a inceput sa creasca, urcand de la 89,02 centi la 89,49 centi, doua zile mai tarziu atingand un maxim de 89,75 centi. Aceasta evolutie a dinamizat si piata options, unde optiunile CALL s-au realizat la preturi de exercitare de 89 centi, cu prime cuprinse intre 36.000 – 180.000 lei, de 89,5 centi cu prime de 65.000 lei si de 90 de centi, cu prime de 40.000 – 50.000 lei/optiune. Optiunile PUT s-au realizat la preturi de exercitare de 89 centi, cu prime de 50.000 – 80.000 lei/optiune.
In piata au reaparut si tranzactiile cu scadenta ianuarie 2002. Pretul futures a urcat de la 88 la 89 de centi. In data de 11 decembrie au fost realizate 660 de optiuni CALL, la un pret de exercitare de 88 centi, cu prime de 20.000 lei/optiune.
Pentru a doua jumatate a trimestrului I al anului viitor, operatorii apreciaza o reasezare a monedei euro, in sensul unui trend descendent spre valoarea corecta pe care o va fixa piata. Atat Alin Aleman de la agentia RAGCL, cat si Minodora Budin, broker la Terra Consulting, anticipeaza un trend descendent al monedei euro, insa este dificil de precizat momentul in care va incepe sa se profileze aceasta evolutie si nivelul pe care piata il va considera corect pentru aceasta moneda nou-nascuta. Unele analize indica spargerea suportului de 86 de centi, altele un nivel sub 80 de centi pentru un euro.
Leul hiberneaza linistit
20 decembrie 2001, 12:00
Ultima modificare în 20 decembrie 2001, 14:00
Perioada 6 - 12 decembrie a insemnat o rasturnare a obisnuintelor, evolutia cursului de schimb al dolarului cunoscand schimbari zilnice importante. Aceasta a dus la o crestere a volatilitatii pietei futures leu/dolar de la Sibiu, cu scadenta lunara. Darius Cipariu de la agentia de brokeraj Cibinium considera ca "in piata valutara interna leul a incetat "miscarile de tango" (doua scaderi urmate de o crestere), ceea ce s-a reflectat in cresterea numarului de contracte leu/dolar". La inceputul peri
Etichete: arhiva,
centi,
decembrie,
futures,
prime
Publicat in categoriile: Arhiva
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Arhiva
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook