Moneda naţională a început săptămâna în creştere moderată, întârindu-se atât faţă de euro, cât şi faţă de dolar, în ton cu evoluţia monedelor din regiune.

Banca Naţională a Românei (BNR) a afişat un curs de schimb de 4,1252 lei/euro, cu 1,3 bani sub paritatea calculată vineri, de 4,1382 lei/euro, ceea ce echivalează cu o creştere a leului de 0,31 puncte procentuale.

Pentru moneda americană, banca centrală a stabilit un curs de 2,9079 lei/dolar, în scădere cu 1,76 bani faţă de cel de vineri, de 2,9255 lei/dolar creşterea leului fiind de 0,60%.

Analiştii finananciari pun întărirea leului mai degrabă pe seama vulnerabilităţilor la care esteste expusă în momentul de faţă zona euro şi, implicit, moneda unică europeană.

„Situaţia dramaticǎ a economiei Greciei şi îngrijorarea privind potenţialele influenţe majore ale acesteia la nivel european au contribuit însǎ în mod semnificativ la deprecierea monedei Euro în ultimele zile, iar moneda europeanǎ a atins un nivel de depreciere record, revenind la cotaţii similare celor din vara anului trecut, pe 21 ianuarie, perechea EUR-USD ajungând la un minim de 1,4030. Evident, nu numai Grecia provoacǎ îngrijorare organismelor europene şi statelor dezvoltate, ci şi alte state- de exemplu Spania- care de asemenea înregistreazǎ cote record ale deficitelor economice, iar aceste evoluţii conduc la o serie de mişcǎri în cascadǎ ale pieţelor internaţionale”, a declarat pentru capital.ro directorul sucursalei din România a X-Trade Brokers, Victor Safta.

DETALII:
Cursul de schimb stabilit de BNR pentru toate valutele tranzacţionate pe piaţa autohtonă poate fi văzut Aici