REGRESIE Leul a coborât în cea de-a doua jumătate a clasamentului valutelor cu cele mai mari randamente. În 2006, pentru câteva zile, moneda românească a fost cea mai atractivă din lume. De pe podiumul celor mai performante valute din lume, leul a picat anul acesta aproape de coada clasamentului. Moneda naţională a ajuns astfel pe locul 96 din 179 în topul valutelor, din punctul de vedere al aprecierii faţă de dolar până la data de 18 decembrie. În 2006, pentru câteva zil
REGRESIE Leul a coborât în cea de-a doua jumătate a clasamentului valutelor cu cele mai mari randamente. În 2006, pentru câteva zile, moneda românească a fost cea mai atractivă din lume.
De pe podiumul celor mai performante valute din lume, leul a picat anul acesta aproape de coada clasamentului. Moneda naţională a ajuns astfel pe locul 96 din 179 în topul valutelor, din punctul de vedere al aprecierii faţă de dolar până la data de 18 decembrie. În 2006, pentru câteva zile, moneda românească era cea mai atractivă din lume din punctul de vedere al evoluţiei faţă de dolar.
Pe 11 decembrie 2006, leul s-a aflat pe locul I în topul valutelor, cu un câştig de aproape 21% faţă de începutul anului, exclusiv din aprecierea cursului.
Dacă un investitor ar fi schimbat 1.000.000 de dolari în lei la începutul anului şi i-ar fi preschimbat la loc pe 11-12 decembrie, ar fi obţinut un câştig de peste 200.000 de dolari, fără dobânzi. Şi alte state est-europene se puteau lăuda la finele anului trecut că monedele lor sunt cele mai atractive pentru speculatorii străini: coroana cehă şi cea slovacă se aflau, de asemenea, în top 10 al celor mai performante valute.
În prezent, valutele est-europene au coborât de pe primele zece poziţii, făcând loc metalelor preţioase (platina şi aurul, care ocupă locurile I şi IV) şi valutelor „exotice“. În noul top 10 au urcat monede ale statelor africane: francul din Guineea şi dalasi, moneda naţională a Gambiei, ale căror cursuri pot fi mişcate în sus sau în jos cu volume relativ mici.
De pe podium anul trecut, leul a coborât acum până în apropierea locului 100 din 179 în topul valutelor. Aprecierea faţă de începutul anului a fost de doar 4,36%, de şapte ori mai mică decât cea a monedelor de pe podium. Prin urmare, şi câştigurile aduse din scăderea cursului leului au fost mai mici faţă de valutele care au performat cel mai bine în 2007. Performanţele mai slabe ale monedei româneşti faţă de cea americană pot fi explicate atât de contextul internaţional, cât şi de înrăutăţirea perspectivelor macroeconomice ale ţării noastre.
Dacă în prima parte a anului leul a părut să-şi continue aprecierea din anii precedenţi, tendinţa s-a inversat de la sfârşitul lui iulie. Dolarul a scăzut de la 2,5374 lei noi, în prima zi de tranzacţionare din 2007, până la un minim de 2,2585 lei, atins pe 24 iulie. Apoi, cotaţiile au început să crească, atingând un maxim de 2,5 lei la finele lui noiembrie. Explicaţia pentru deprecierea leului o aduc veştile proaste despre adâncirea deficitului de cont curent – care va depăşi 13,7% din PIB anul acesta -, revirimentul inflaţiei – în ultimele trei luni ratele fiind de circa 1% pe lună -, dar şi incertitudinile politice. Acestora li s-a adăugat criza de lichiditate de pe pieţele internaţionale, care a determinat ieşiri de fonduri pe pieţele emergente.
Aprecierea leului
4,36% a câştigat moneda naţională în faţa dolarului în perioada 1 ianuarie – 18 decembrie 2007. Ritmul de scădere a cursului e de cinci ori mai mic faţă de anul trecut, leul căzând de pe podium, pe locul 96 în topul valutelor.
Valutele estului
Leva bulgara
Cotaţiile dolarului au scăzut cu 9,02% în faţa levei, de la începutul anului. Moneda Bulgariei ocupă locul 60 în clasament, având performanţe mai bune decât leul, dar mai slabe decât euro şi monedele statelor din Europa Centrală.
Forintul maghiar
Forintul a câştigat 7,3% în faţa dolarului faţă de 2006, ocupând locul 70 în clasament. Explicaţia pentru evoluţia mai proastă faţă de cea de anul trecut constă în problemele macroeconomice: deficitul bugetar – cel mai mare din UE – şi inflaţia, de patru ori mai mare faţă de cea din 2006.
Zlotul polonez
Moneda naţională a Poloniei este valuta europeană care a avut cea mai bună performanţă în faţa dolarului. Cu o apreciere de 15,38% de la începutul anului, zlotul ocupă locul 11 în clasament. Euro, de exemplu, se află pe poziţia 50.
Leul moldovenesc
Leul de peste Prut a crescut cu 14,62% în faţa dolarului, de la începutul anului. Aprecierea poate fi explicată de presiunea creată de sumele trimise în ţară de moldovenii care lucrează în străinătate, investiţiile străine jucând un rol mai puţin important.
Topul cresterilor
1. Platina +31,82%
2. Francul Guineea +30,95%
3. Dalasi din Gambia +25,45%
4. Aur +25%
5. Dramul armenesc +19,79%
6. Lira turceasca noua +18,98%
7. Peso filipinez +17,73%
8. Real brazilian +17,53%
9. Baht thailandez +16,9%
Topul scăderilor
1. Dolar Zimbabwe -99,17%
2. Dobra Sao TomÉ Şi Principe -51,91%
3. Rupia Seychelles -27,57%
4. Francul Burundi -11,71%
5. Dolarul Jamaican -6,06%
6. Cedi Noua Ghana -5,88%
7. Cordoba Nicaragua -4,62%
8. Rupia Indoneziană -4,43%
9. Birr Etiopian -4,09%