Leul riscă deprecieri masive după ședința de politică monetară de astăzi a Rezervei Federale a SUA

Valutele emergente au suferit deprecieri semnificative în ultimele zile, pe fondul temerilor legate de o posibilă criză în China și o încetinire a stimulilor în Statele Unite. Prima ședință de politică monetară din 2014 și ultima condusă de Ben Bernanke, poate crea o panică generală în piețele financiare internaționale și un adevărat șoc pentru leul românesc.

 

De ce sunt afectate pieţele emergente?

Principala îngrijorare în aceste zile o reprezintă piețele emergente, care sunt cele mai vulnerabile, neavând o lichiditate suficientă pentru a absorbi mai uşor șocul și care totodată se confruntă cu mici crize interne, politice sau sociale. Lira turcească, Realul brazilian, Rupia indiană, Pesosul argentinian și alte monede emergente ar putea continua seria deprecierilor și în perioada următoare.

În acest moment, leul românesc este mult mai vulnerabil fluctuaţiilor din pieţele internaţionale decât în anii precedenți, spun analiștii.

„Scutul unei monezi este dobânda oferită în sistemul bancar și dobânda oferită de Banca Centrală. În ultimele luni, datorită politicii de relaxare a BNR, dobânzile la lei au înregistrat un trend constant descendent. Astfel, în cazul unor șocuri externe, leul are potențial de depreciere mult mai mare decât în 2013 sau 2012, când dobânzile erau considerabil mai mari”, spun specialiștii în piața valutară ai companiei de brokeraj Admiral Markets.

Cum va gestiona Rezerva Federală această situaţie?

Pe lângă factorii locali, există și unul macro-economic de risc major. Astăzi are loc ședinta de politică monetară a Băncii Centrale Americane. Deloc întâmplător, decizia Rezervei Federale din luna decembrie 2013, de a încetini tipărirea de monedă pentru prima dată după criza financiară din 2008, coincide cu începutul unei vânzări masive în piețele de acțiuni și cele emergente.  

“O nouă rundă de întărire a politicii monetare, mai agresivă decât speculațiile pieței, ar afecta apetitul pentru risc la nivel global, care mai departe ar influenţa negativ activele cu randamente superioare, mai riscante, precum cele ale economiilor emergente. Dobânzile în piața de obligațiuni din SUA ar putea exploda și implicit ar crește costurile finanțării economiilor emergente, denominate în general în cea mai lichidă valută, dolarul american”, spun analiștii Admiral Markets.

Rezerva Federală are o misiune aproape imposibilă: să reducă stimulii care au alimentat interesul speculativ în ultimii 5 ani, fără a genera panică și lichidarea portofoliilor de către marii jucători. Pe fondul întăririi politicii monetare (mai puțini dolari tipăriţi), moneda americană (USD) s-ar putea întări în piața valutară internațională (Forex) și s-ar crea premizele unei crize de lichiditate în piețele financiare globale.