Moneda naţională s-a apreciat, astăzi, în raport cu euro, iar Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un curs de 4,4347 lei/euro, în scădere cu 0,78 bani (-0,18%), comparativ cu valoarea de 4,4425 lei/euro din şedinţa anterioară.
Leul s-a apreciat şi faţă de dolarul american, cursul de referinţă stabilit pentru miercuri fiind de 3,3198 lei/dolar, mai puţin cu 0,98 bani (-0,29%) în comparaţie cu anunţul anterior, de 3,3296 lei/dolar.
Şi gramul de aur s-a ieftinit astăzi, cu 58 de bani (-0,41%), până la valoarea de 139,7869 lei, faţă de 140,3671 lei la cât a fost cotat marţi. AGERPRES