Leul s-a apreciat, marţi, faţă de euro cu 0,59%, iar Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un curs de referinţă de 4,1439 lei pentru moneda europeană, în scădere cu 2,46 bani comparativ cu luni, când euro a fost cotat la 4,1685 lei.
Dolarul american a pierdut teren în faţa leului, BNR stabilind un curs de 2,9093 lei, mai puţin cu 3,35 bani (1,15%), comparativ cu valoarea de 2,9428 lei, consemnată luni.
Gramul de aur a fost cotat, marţi, la 133,3133 lei, mai puţin cu 1,7711 lei (1,32%), comparativ cu valoarea de 135,0844 lei, stabilită în şedinţa anterioară.
SURSA: Agerpres