Banca Naţională a cotat euro sub 4,20 lei, la 4,1974 lei, cu 0,75% mai puţin decât ieri. Astfel, moneda europeană s-a distanţat la peste cinci bani de pragul minim al intervalului 4,25-4,30 lei. De asemenea, restul monedelor forte au înregistrat scăderi faţă de leu, dolarul american de exemplu intrând sub pragul de 3,20 lei, fiind cotat la 3,1692 lei.Potrivit lui Ioan Bîrle, dealer-şef la Banca Transilvania, aprecierea consistentă de astăzi a leului este justificată de trendul re
Banca Naţională a cotat euro sub 4,20 lei, la 4,1974 lei, cu 0,75% mai puţin decât ieri. Astfel, moneda europeană s-a distanţat la peste cinci bani de pragul minim al intervalului 4,25-4,30 lei. De asemenea, restul monedelor forte au înregistrat scăderi faţă de leu, dolarul american de exemplu intrând sub pragul de 3,20 lei, fiind cotat la 3,1692 lei.
Potrivit lui Ioan Bîrle, dealer-şef la Banca Transilvania, aprecierea consistentă de astăzi a leului este justificată de trendul regional. Astfel, nerezidenţii cu poziţii deschise pe toate monedele importante din Europa de Est (precum leul nostru) au achiziţionat masiv ca urmare a revenirii euro faţă de dolar. Pe plan internaţional, euro a început să se întărească faţă de dolar încă din 21 aprilie. Luni a fost un mic derapaj, reglat de creşterile de ieri şi de azi, euro având potenţialul ca mâine să treacă de 1,32 dolari.
Pe piaţa valutară interbancară, leul a prins puteri încă din primele ore de tranzacţionare, apreciindu-se de la 4,2150 lei/euro (cât era în deschidere) până la 4,20 lei/euro. După ce a scăzut sub acest nivel, tranzacţiile s-au derulat în jurul valorii de 4,1950 lei/euro. Având în vedere faptul că s-a îndepărtat deja cam mult de pragul minim al intervalului de variaţie 4,25-4,30 lei spre care se îndrepta, nu este exclus ca revenirea să fie accentuată.
Evoluţii similare cu leul au avut forintul maghiar, zlotul polonez şi kuna croată. Toate trei au intrat pe un trend puternic de apreciere de luni încoace, iar astăzi, după deschiderea tranzacţiilor, au avut evoluţii relativ similare. Singura monedă care nu s-a mişcat în ton cu regiunea a fost coroana cehă.
În cursul dimineţii de astăzi, pe piaţa monetară interbancară s-au înregistrat următoarele niveluri medii ale dobânzilor:
3 luni:
– ROBID: 12,44%
– ROBOR: 13,19%
6 luni:
– ROBID: 12,41%
– ROBOR: 13,41%