Leul s-a apreciat, miercuri, în faţa monedei europene şi a francului elveţian, însă s-a depreciat comparativ cu dolarul american, potrivit cotaţiilor publicate de Banca Naţională a României (BNR).
Astfel, euro valorează, miercuri, 4,4641 lei, cu 0,53 bani (0,12%) mai puţin faţă de marţi, când a fost cotat cu 4,4694 lei.
În schimb, dolarul american a ajuns la 3,9876 lei, în urcare cu 0,28 bani (0,07%) în comparaţie cu nivelul anunţat în şedinţa anterioară, respectiv 3,9848 lei.
Francul elveţian s-a depreciat, însă, în faţa leului, până la un curs de 4,0970 lei, cu 0,83 bani (0,2%) sub cotaţia de marţi, de 4,1053 lei/franc.
Totodată, gramul de aur s-a ieftinit miercuri cu 2,28 lei (1,42%), până la 158,2224 lei, de la 160,5003 lei/gram cu o zi în urmă. AGERPRES