Cursul de referinţă anunţat de Banca Naţională a României (BNR) a crescut cu 0,65 bani (0,14%), la 4,4947 lei/euro, şi a atins un nou maxim al ultimelor şase luni, într-o piaţă unde cotaţiile au urcat peste 4,49 lei/euro încă din primele minute ale şedinţei.
O paritate mai ridicată decât cea de luni a fost anunţată de banca centrală pe 21 iunie, când euro a fost la 4,5209 lei.
Rata de schimb a urcat încă de marţi peste 4,48 lei/euro şi vineri s-a apropiat de nivelul de 4,49 lei/euro, sub care a fost în ultimele şase luni. Astfel, în ultimele trei şedinţe cursul de referinţă afişat de BNR a urcat cu 3,08 bani (0,7%), de la 4,4639 lei/euro în data de 30 decembrie.
"În vreme ce ne aşteptăm ca deprecierea din ultima vreme a leului să se dovedească temporară, tonul uşor mai pesimist din pieţele globale astăzi ar putea menţine leul la niveluri depreciate", afirmă analiştii ING Bank, într-o notă transmisă luni dimineaţă, informează mediafax.ro
Leul a continuat să se deprecieze luni şi în raport cu dolarul american, pentru a patra şedinţă consecutiv. Rata de schimb leu/dolar a urcat, astfel, cu 1,21 bani (0,37%), la 3,3009 unităţi de la 3,2888 lei/dolar în şedinţa de vineri. O paritate mai mare decât cea de luni a fost afişată de BNR pe 21 noiembrie, când dolarul a fost cotat la 3,3101 lei. În ultimele patru şedinţe, cursul de referinţă leu/dolar american a crescut cu 7,04 bani (2,18%), de la 3,2305 unităţi în data de 27 decembrie.
Leul s-a depreciat, luni, şi în raport cu francul elveţian, rata de referinţă urcând de la 3,6498 lei/franc la 3,6507 lei/franc. Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.
La debutul şedinţei, pe piaţa interbancară euro a fost cotat la 4,4915 – 4,4945 lei, cu 0,45 – 0,55 bani (0,1%) peste nivelurile de vineri, din jurul orei 16:30, de 4,4870 – 4,4890 lei/euro. Ulterior, rata de schimb a fluctuat uşor peste 4,49 lei/euro, în cadrul unor tranzacţii cu volume reduse. Cel mai redus nivel tranzacţionat a fost de 4,4900 lei/euro, iar maximul de 4,4950 lei/euro, potrivit dealerilor.
În jurul orei 13:00, când BNR anunţă cursul de referinţă, pe piaţa interbancară euro era cotat la 4,4935 – 4,4950 lei, cu 0,6 – 0,65 bani (0,14%) peste închiderea şedinţei de vineri. În acelaşi timp, zlotul şi forintul erau în scădere cu câte 0,15% în raport cu euro.
Dobânzile afişate luni de băncile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) şi plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi au scăzut de la 0,96% – 1,46% pe an la 0,88% – 1,38% pe an. Dobânzile sunt încă mult sub rata dobânzii de politică monetară a BNR, aflată la 4% pe an, minim istoric.
Pe de altă parte, dobânzile practicate de băncile comerciale încadrează dobânda la facilitatea de depozit practicată de BNR, de 1% pe an. Dobânzile practicate pentru plasamentele cu scadenţă la o săptămână au scăzut la 1% – 1,5% pe an, de la nivelurile de vineri, de 1,12% – 1,62% pe an.
Totodată, dobânda ROBOR pentru plasamente cu scadenţă la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile pentru creditele în lei acordate de bănci pe termen scurt şi mediu, a scăzut nesemnificativ, la 2,26% pe an, după ce vineri a fost de 2,33% pe an.
Sursa: mediafax.ro