Leul s-a depreciat miercuri în raport cu moneda unică europeană, Banca Naţională a României (BNR) afişând un curs de 4,6292 lei, în creştere cu 0,67 bani (+0,14%), faţă de cotaţia de marţi, când un euro valora 4,6225 lei.
Moneda naţională s-a depreciat şi în raport cu dolarul american, cursul anunţat fiind de 3,9502 lei, cu 4,03 bani mai mult (+1,03%) comparativ cu şedinţa din ziua precedentă, când un dolar valora 3,9099 lei.
Potrivit BNR, francul elveţian a fost cotat la 3,9896 lei, de asemenea în creştere cu 6,22 bani faţă de anunţul de marţi, care cota un franc elveţian la 3,9274 lei.
Gramul de aur s-a scumpit, miercuri, cu 1,76 lei, ajungând la 164,5489 lei, de la 162,7844 lei în şedinţa de marţi. (Sursa: Agerpres)