Euro s-a întărit cu 0,17 bani, până la 4,6615 lei, iar dolarul cu 0,56 bani, la 3,7965 lei.

Francul elvețian a coborât de la 3,9589 la 3,9539 lei, iar lira sterlină a urcat de la 5,3301 la 5,3393 lei.

Evoluțiile de miercuri

Leul a scăzut miercuri, față de euro, în ziua în care Banca Națională a României (BNR) a decis să mențină dobânda de politică monetară la 2,25% pe an.

Euro a urcat cu 0,13 bani, până la 4,6598 lei, iar dolarul cu 0,67 bani, la 3,7909 lei.

Francul elvețian s-a depreciat de la 3,9625 la 3,9589 lei, iar lira sterlină de la 5,3283 la 5,3301 lei.

Consiliul de Administraţie al BNR a hotărât, miercuri, menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,25% pe an. 

De asemenea, Consiliul a mai decis menţinerea ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 1,25% pe an, iar rata dobânzii aferente facilităţii de creditare la 3,25% pe an. 

Totodată, a fost decisă păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit. 

Evoluțiile de marți

Valutele principale au crescut marți, la Banca Națională a României (BNR), în raport cu leul, pe fondul nemulțumirilor provocate de Legea salarizării.

Euro s-a apreciat cu 0,37 bani, până la 4,6585 lei, iar dolarul cu 0,96 bani, la 3,7842 lei.

Francul elvețian a urcat de la 3,9600 la 3,9625 lei, iar lira sterlină de la 5,3092 la 5,3283 lei.

 

Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit marţi cu premierul Viorica Dăncilă şi cu ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, la Palatul Cotroceni, una dintre temele de discuție fiind legea salarizării şi efectele acesteia.

Evoluțiile de luni

Euro, dolarul și francul elvețian au scăzut luni, la Banca Națională a României (BNR), față de leu, în timp ce lira sterlină a crescut.

Euro a slăbit cu 0,28 bani, până la 4,6548 lei, iar dolarul cu 0,33 bani, la 3,7746 lei.

Francul elvețian a coborât de la 3,9632 la 3,9600 lei, iar lira sterlină a urcat de la 5,3090 la 5,3092 lei.