Deşi BNR a anunţat un curs de 4,3460 lei, ulterior acesta se înrepta spre 4,35 lei. Practic, BNR a fost prinsă între scăderea inflaţiei şi cererile companiilor de reducere a dobânzii, pe de-o parte, şi presiunile de depreciere a cursului, pe de altă parte.
În acelaşi timp, zlotul polonez, care ieri se depreciase până la 4,46/euro , azi recupera până sub 4,41/euro. Forintul recupera şi el în faţa euro faţă de ieri, dar într-un ritm mai moderat, până la 306,6/euro, de la peste 309/euro cât atinsese ieri.
De asemenea, pe fondul unei reveniri a monedei europene în faţa dolarului american, BNR a anunţat un curs de referinţă pentru moneda americană de 3,1542 lei, în coborâre cu 0,54% (1,70 bani).
Cu circa 0,5 bani a urcat şi cursul de referinţă al francului elveţian, până la 3,5698 lei.
Leul se depreciază în raport cu euro, după ce BNR a redus dobânda-cheie la 6%
2 noiembrie 2011, 13:27
Ultima modificare în 2 noiembrie 2011, 15:27
Moneda naţională s-a depreciat uşor în raport cu euro la referinţa BNR, cursul urcând cu 0,06% (0,66 bani), până la 4,3460 lei, în condiţiile în care leul a pierdut din atractivitate după ce banca centrală a redus dobânda-cheie de la 6,25% la 6%. Pierderea de atractivitate a leului se vedea şi prin contrast cu regiunea, zlotul şi forintul câştigând teren în faţa euro.
Etichete:
Publicat in categoriile: Știri economice
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri economice
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Previziunile negre s-au împlinit: Băncile americane se prăbușesc la bursă
- Costurile de creditare ale Italiei cresc, iar bursa a scăzut cu 7,07%
- Pregătiți-vă: Falimentul de ieri va arunca în aer bursa americană. „Un risc pe care nu-l putem acoperi”
- Wall Street deschide cu scăderi de 1,5-1,9%, după iureşul provocat pe pieţe de referendumul din Grecia
- Referendumul Greciei mătură tot în cale: Leul pierde teren în faţa euro, cursul trecând de 4,34 lei
- Sport extrem pe BVB: Piaţa pierde 4% în două zile, o companie creşte cu 90%
- Bursele europene în scădere semnificativă din cauza referendumului din Grecia
- Unde duc crizele: Bondurile au bătut acţiunile pentru prima oară după 150 de ani
- Cât poţi câştiga dintr-un „măritiş” pe bursă? 41 milioane euro într-o singură zi
- Cutremur în lumea financiară americană: MF Global a dat faliment