septembrie a insemnat pentru moneda nationala revenirea cursului euro la peste 38.000 de lei si scaderea dolarului sub 34.000 de lei.Aceste evenimente au fost strans legate de evolutia paritatii euro/dolar. Dupa ce a atins la 3 septembrie un minim de 1,0766 dolari, euro a revenit in forta, sub impactul produs de schimbarea pozitiilor luate de marile fonduri pe pietele internationale; acestea au preferat sa isi retraga profiturile obtinute in urma vanzarii de dolari. Emotional, pietele au fost af
septembrie a insemnat pentru moneda nationala revenirea cursului euro la peste 38.000 de lei si scaderea dolarului sub 34.000 de lei.
Aceste evenimente au fost strans legate de evolutia paritatii euro/dolar. Dupa ce a atins la 3 septembrie un minim de 1,0766 dolari, euro a revenit in forta, sub impactul produs de schimbarea pozitiilor luate de marile fonduri pe pietele internationale; acestea au preferat sa isi retraga profiturile obtinute in urma vanzarii de dolari. Emotional, pietele au fost afectate de cresterea somajului si de perspectiva sumbra a deficitului american, uitand insa de datele economice din zona euro, care indica o crestere a PIB de doar 0,4%, condorm datelor Bancii Centrale Europene. La acestea s-au adaugat cresterea tensiunilor din Israel, precum si amintirea zilei de 11 septembrie 2001.
Din carti nu trebuie scoasa Banca Japoniei. In ciuda reprosurilor facute de secretarul american al Trezoreriei, John Snow, se pare ca japonezii au preferat sa isi continue politica de depreciere a yenului, in primele opt luni ale anului cheltuind 9.000 de miliarde de yeni in acest scop.
Pana la finele anului trebuie sa ne asteptam ca ritmul deprecierii cursului de schimb sa fie mai ridicat, comparativ cu cel inregistrat in perioada ianuarie – august. In ultimele trei luni, ritmul deprecierii ar putea ajunge la un nivel anualizat de circa 11 – 12%.
Cursul leului fata de monedele din cosul valutar (in ipoteza mentinerii ponderilor actuale de 60% euro si 40% dolar) poate urma mai multe scenarii. Primul: mentinerea paritatii euro/dolar la un nivel apropiat de cel actual (1,11 – 1,12) ar conduce la un curs de 39.800 – 40.000 lei/euro si 35.700 – 36.000 lei/dolar. Al doilea: scaderea euro pana la 1,05 dolari ar duce la cursuri de 38.900 – 39.300 lei/euro si 37.000 – 37.400 lei/dolar. Al treilea: aprecierea euro in intervalul 1,15 – 1,18 dolari ar duce moneda unica la 40.500 – 40.900 lei, iar pe cea americana la 34.600 – 35.000 lei.
Brokerii futures de la Sibiu au luat deja in calcul atingerea pragului de 40.000 lei, ei tranzactionand euro pentru finele lui noiembrie la 39.800 lei, iar dolarul la 35.400 lei. Pentru scadenta 30 septembrie, dolarul era cotat la 34.200 lei, iar paritatea euro/dolar la 1,1210 dolari.
Un dealer bancar considera ca „BNR isi va asuma, in continuare, rolul de regulator al pietei interne, intervenind ori de cate ori va fi nevoie, pentru a imprima o evolutie generala a cursului, in concordanta cu politica sa de reducere treptata a inflatiei, facand apel la rezervele valutare, care in prezent se situeaza la un nivel suficient pentru a face fata chiar si unei situatii de criza in sistem”. Tocmai pentru a nu permite aparitia dezechilibrelor, dupa ce rezerva scazuse sub echivalentul a patru luni de importuri, BNR a cumparat in ultimele doua luni circa 450 milioane euro.
Interventiile au continuat si in prima parte a acestei luni, Banca Centrala cautand astfel sa tempereze, prin cresterea euro, aprecierea leului fata de dolar. De altfel, aparitia BNR in piata este evidenta, prin cresterea tranzactiilor in piata valutara. Astfel, daca la inceputul saptamanii trecute volumul a fost mai mic de 90 milioane euro, la jumatatea ei acesta a urcat la 280 de milioane euro.
Victor Pop, analist, Vanguard Futures
Moneda unica a revenit spectaculos la cotatia 1,12 dolari, dupa ce multi o vedeau scazand la 1,07 dolari. Perspectivele imediate indica o stabilizare a cotatiei, cel mai probabil la 1,1 dolari/euro, daca nu vor aparea factori de natura sa dea peste cap toate prognozele de pana acum. Problema deficitului american a revenit in atentie dupa o perioada destul de lunga, sustinuta si de o anume dezamagire legata de cresterea somajului de peste Ocean. Din zona euro nu au aparut date noi, care sa sustina o crestere a monedei unice. Dimpotriva. PIB-ul a fost revizuit in scadere, mizandu-se pe o crestere a economiei americane, care sa traga in sus si zona euro. In ceea ce priveste moneda nationala, pentru perioada urmatoare cred ca dolarul se va misca in jurul cotatiei de 34.000 lei, in timp ce euro se va duce, cel mai probabil, spre 37.500 lei, valori care corespund unei paritati de 1,10 dolari/euro.
Ioan Aleman, analist, Bursa Futures Sibiu
In ultimii doi ani, paritatea euro/dolar a evoluat intr-un culoar crescator. La jumatatea lui august, pe fondul rezultatelor pozitive ale economiei americane, pe pietele financiare internationale au abundat insa ordinele de vanzare. Investitorii, netinand cont de alte semnale, au incercat lichidarea pozitiilor de cumparare de euro cu pierderi cat mai mici posibile. De aici a rezultat o scadere a monedei europene de 4,32 centi intr-o saptamana, ceea ce nu s-a mai intamplat din 1999. In prima decada a lui septembrie euro a revenit in atentie, recuperand 5 centi in fata dolarului. Explicatiile acestei cresteri au fost legate de deficitul bugetului SUA si de apropierea datei de 11 septembrie. Revenirea monedei unice spre pragul de 1,13 dolari ar putea fi urmata insa, in perioada urmatoare, de o noua scadere; trebuie sa ne asteptam la indreptarea monedei europene catre pragurile suport de 1,1150 dolari, respectiv 1,10 dolari.