Nu există, de fapt, un război al valutelor conform analiștilor de la Erste Asset Management (EAM). Lupta de depreciere renminbi-ului chinez versus dolarul american este mai mult o negociere.
„Americanii cer chinezilor să aprecieze yuanul, dar pe de altă parte inundă piețele de capital cu dolari. Chinezii răspund simplu: creștem yuanul, dar vindem toate obligațiunile americane deținute”, spune Alexander Fleischer, Head of Fixed Income and Research la Erste-Sparinvest.
Astfel, „războiul valutar” este mai mult politic și ține de negociere. Mai mult, specialiștii EAM arată că deprecierea monedei naționale poate fi pozitivă doar pe termen scurt pentru acoperirea deficitelor sau pentru achitarea mai ușoară a datoriilor, dar pe termen mediu și lung efectele sunt mai mult negative.
De altfel, estimările EAM arată că toate monedele din Europa Centrală și de Est se vor aprecia în următorul an, trendul ascendent al valutelor fiind necesar pentru creșterea productivității din fiecare țară. „Nu este suficient să ai salarii mici pentru a atrage capacități de producție din statele dezvoltate ale Europei, trebuie să ai o productivitate bună, altfel investitorii nu vor veni”, a declarat Peter Svoboda, Product Specialist pentru zona ECE la EAM. Iar creșterea productivității este obligatorie pentru îndeplinirea programului de convergență și adoptarea monedei euro.
Totodată, economiile ECE au nevoie de o creștere de cel 1,5% anual pentru a recupera față celelalte state europene, pentru creșterea PIB cu 1,5% fiind suficientă absorbția fondurilor europene.
Moneda națională a României este văzută la un nivel de 4,1 lei/euro la sfârșitul anului viitor, în ușoară creștere față de nivelul din prezent, de peste 4,3 lei/euro. Pe termen mai lung, cotația ar trebui chiar să coboare sub pragul de 4 lei/euro.