Cursul de schimb euro/leu, cel mai important curs valutar pentru economia românească, a înregistrat o scădere în luna iulie, scădere venită după o perioadă susținută de creștere în ultimul an. În iulie 2017 valoarea medie lunară a cursului era de 4,5681 lei/euro, conform datelor Băncii Naționale a României (BNR) și a crescut constant până în mai anul acesta, când a coborât de la 4,6565 în aprilie până la 4,6387. Cursul mediu de luna trecută a fost de 4,6502 lei/euro, în condițiile în care a început luna la 4,6610 și a încheiat-o la 4,6283 lei/euro.

Deprecierea monedei naționale din ultimul an – un an și jumătate este pusă de către analiști și specialiști cel mai mult pe seama evoluție macroeconomice, mai exact a majorării deficitului comercial și a celui de cont curent. Consumul în creștere, care a susținut majorarea PIB din ultimii ani, a dus la importuri tot mai mari, în timp ce exporturile nu au ținut pasul. Anul trecut, în noiembrie, când moneda europeană a sărit de 4,6 lei, a fost momentul în care guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat că nu va mai susține moneda națională, ci se va concentra pe dobânzile interbancare. „Cursul de schimb leu/euro s-a reînscris la începutul lunii august (2017 – n. red.) pe o traiectorie crescătoare relativ accentuată, reflectând deteriorarea apetitului global pentru risc și îngrijorarea crescută a investitorilor financiari legată de conduita politicii fiscale, dar și de accentuarea trendului de creștere a deficitului balanței comerciale și a celui de cont curent”, spunea Mugur Isărescu la momentul respectiv.

Leul a continuat deprecierea până la aproape 4,7 lei/euro, moment de la care a început o revenire în fața monedei europene. Se poate spune că avertismentele guvernatorului BNR au fost incluse în deprecierea monedei, iar în a doua jumătate a anului a avut loc o modificare de direcție în sensul aprecierii leului. Numai că estimările specialiștilor din prezent nu sunt de acord cu ideea că leul s-a reîntors la apreciere față de euro, ci mai degrabă ar fi vorba de o stagnare.

Ultima prognoză realizată de analiști Băncii Transilvania arată că media anuală a cursului euro/leu va fi de 4,68 lei/euro în 2018, pentru a urca la 4,72 anul viitor și la 4,75 în 2020. „Ne așteptăm la continuarea tendinței de creștere a euro/leu spre valorii medii anuale de 4,68 în 2018. Acest scenariu este susținut de intensificarea volatilității pe piețele financiare emergente, dar și a riscurilor la adresa stabilității macro-financiare pe plan intern (inclusiv deteriorarea finanțelor publice și a poziției externe)”, arată Andrei Răduleascu, director Analiză Macroeonomică la Banca Transilvania.

 

Anticipații de depreciere

Prognoza celor de la ING Bank este asemănătoare, cu o estimare a cursului mediu din trimestrul al treilea al anului în curs de 4,67 lei/euro, de 4,68 în trimestrul al patrulea și de 4,70 lei/euro în prima jumătate a anului viitor. „Moneda națională s-a decuplat de la tendința de apreciere a valutelor din regiune, ceea ce ar putea susține ideea că aprecierea leului ar putea să ia o pauză”, arată Ciprian Dascălu, Chief Economist la ING Bank Romania, în raportul pentru 31 iulie.

Ideea este susținută și de Dan Bucșa, Lead CEE Economist la UniCredit bank în ultimul raport macro despre România, unde se arată că evoluția euro/leu a fost menținută sub 4,70 lei/euro de către BNR prin intervenții pe piața valutară, în condițiile în care, conform fundamentelor economice, cursul ar trebui să se apropie de 5 lei/euro. „Banca centrală încearcă să țină sub control și dobânzile și cursul de schimb; cred că ar fi mai bine să se întoarcă la o politică mai predictibilă”, spune Dan Bucșa.

 

Inclusiv specialiștii CFA (Chartered Financial Analyst) sunt de părere că leul va continua deprecierea în următoarele șase luni, până la o valoare mediană de 4,70 lei/euro și o variație între un minim de 4,60 lei/euro și un maxim de 5 lei/euro. „În ceea ce privește cursul de schimb euro/leu, peste 85% dintre participanți (la studiul CFA – n. red.) anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni comparativ cu valoarea actuală. Astfel valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de șase luni este de 4,7210, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,7929 lei/euro”, arată Adrian Codârlașu, președintele CFA Society Romania.

„Sunt de remarcat anticipațiile de majorare a ratelor de dobândă (față de valorile actuale) la leu, atât pentru scadențele pe termen scurt (3 luni), cât și pentru cele pe termen mediu (5 ani), 90% și respectiv 84% dintre participanții la sondaj anticipând această evoluție. Astfel, rata medie a ROBOR cu scadența la 3 luni anticipată peste 12 luni este 3,85%, iar randamentul obligațiunilor suverane denominate în lei cu scadența la cinci ani este de 5,24%. Ca urmare, având în vedere rata anticipată a inflației (de 4,85% pentru următoarele 12 luni) sunt așteptate în continuare dobânzi real negative”, mai arată președintele CFA România.

Referitor la moneda națională, în prezent doar Comisia Națională de Prognoză (CNP) este optimistă în privința evoluției monedei naționale. Ultima estimare realizată pentru perioada 2018 – 2020 prognozează un curs mediu anual de 4,65 lei/euro în 2018, de 4,62 lei/euro în 2019 și de 4,60 în 2020.

„Moneda națională s-a decuplat de la tendința de apreciere a valutelor din regiune, ceea ce ar putea susține ideea că aprecierea leului ar putea să ia o pauză”.

Ciprian Dascălu, Chief Economist la ING Bank Romania

(Articol publicat în numărul 31 al revistei Capital, disponibil la centrele de difuzare a presei în săptămâna 6 – 12 august 2018)