Chiar dacă o reducere a dobânzii-cheie poate genera scăderea interesului pentru moneda respectivă, ca efect al perspectivei scăderii randamentelor pentru plasamentele în acea monedă, în cazul leului deprecierea de pe piaţa valutară a fost mai redusă decât a monedelor din regiune.
Astfel, în timp ce leul se deprecia cu circa 0,26% în jurul orei 13.00, până la 4,34/euro, comparativ cu închiderea de ieri, forintul maghiar pierdea 0,42%, până 322,88/euro, iar zlotul polonez scădea cu 0,56%, până la 4,52/euro.
Practic, presiunea pe monedele emergente s-a manifestat după ce euro a pierdut puternic teren în faţa dolarului american. Dacă în prima sesiunea valutară din acest an euro reuşise să revină peste pragul psihologic de 1,30 dolari, închizând la 1,3052 dolari, ieri şi azi a pierdut tot câştigul din prima zi şi a ajuns să se tranzacţioneze la 1,2844 dolari, ceea ce înseamnă o depreciere cumulată de 1,6%.
Prăbuşirea euro în faţa dolarului american din ultimele 24 de ore s-a resimţit şi în cursul de referinţă al dolarului anunţat de BNR, care a urcat cu 1,77% (5,88 bani), până la 3,3796 lei.