Divizia din India a Levi Strauss & Co va oferi posibilitatea cumpărării în maximul trei rate a unei perechi de blugi, la preţuri care pleacă de la 1.599 rupii (33 de dolari), potrivit directorului operaţional al companiei pe piaţa locală, Shumone Chatterjee, citat de cotidianul Financial Times.

„Levi este un brand foarte apreciat în India. O mare parte a clienţilor noştri ar vrea să poată cumpăra produse Levi mai des decât în prezent”, a spus el.

Astfel, clienţii vor putea achita produse cu preţuri începând de la 1.599 de rupii (33 de dolari) în trei rate.

Decizia companiei survine unor teste derulate la zece magazine din oraşul Bangalore, unde clienţii care au putut beneficia de posibilitatea de a cumpăra în rate au cheltuit, în medie, cu 50% mai mult.

Pe lângă creşterea valorii cumpărăturilor realizate de clienţii actuali, măsura „face brandul disponibil pentru un număr mare de cumpărători”, a spus Chatterjee.

Brandul Levi este popular în oraşele din India, iar, în urma unei campanii publicitare în centurl căreia s-a aflat starul de cinema de la Bollywood Akshay Kumar, a trezit interesul locuitorilor din zona rurală a ţării.

„Pentru cineva de la sat, o pereche de blugi înseamnă o oarecare egalitate cu India urbană. O pereche de blugi Levi te poate catapulta imediat din punct de vedere social”, a declarat Suhel Seth, specialist în publicitate la compania Counselage.

Levi a intrat pe piaţa din India în 1994, iar preţul produselor sale variază între 1.599 rupii şi 10.000 de rupii. Cea mai ieftină pereche de blugi costă în India 200 de rupii.

SURSA: Mediafax