Divizia premium a japonezilor de la Toyota, Lexus, a dezvăluit în cadrul vestitului Concurs de Eleganță de la Pebble Beach, din California, noul GS.
Acest model este, conform oficialilor Lexus, primul vehicul care arată noua linie de design ce va fi impusă tuturor modelelor viitoare ale mărcii. Sub caroseria cu un aspect puternic și modern, noul Lexus ascunde un șasiu complet redesenat, mai rigid, care ar trebui să modifice radical comportamentul rutier al vehiculului dând șoferului posibilitatea de a conduce mult mai sportiv.
Răspunzând criticilor venite din partea unor clienți, designerii niponi au reușit să majoreze spațiul disponibil pentru bagaje cu 25%. De asemenea, habitaclul a fost complet redesenat punându-se accent pe utilizarea unor materiale exlusiviste și pe spațiu. Trei tipuri de lemn și gamă largă de tapiserii din piele creează o ambianță luxoasă, demnă de prețul cerut care tinde spre 60.000 de euro. În privința gamei de motoare, Lexus a anunțat un V6 de 3,5 litri care dezvoltă 306 CP și poate propulsa mașina de la 0 la 100 km/h în numai 5,7 secunde, pentru GS 350, un alt V6 de 2,5 litri pentru GS 250, precum și utilizarea unei variante îmbunătățite a sistemului hibrid pentru GS 450h.
Noul model va pune la dispoziția utilizatorilor și o impresionantă listă de dotări care include cameră video pentru mersul înapoi, ecran tactil de 12,3 inch pentru variantele dotate cu sistem cu navigație, 10 air-baguri și sisteme performate de detectare a coliziunii, monitorizare a unghiului mort și păstrare a benzii de deplasare. Deși oficialii companiei nu au oferit prea multe detalii despre momentul lansării pe piață se pare că noul Lexus GS va putea fi livrat clienților începând cu primăvara anului viitor.