Odată cu lansarea primului model în anul 1998, Lexus RX s-a dovedit a fi extrem de apreciat în rândul celor care își doreau confortul unui model sedan premium și flexibilitatea unui vehicul sport-utility, înglobate într-un concept elegant și atrăgător. Acum, RX preia liniile fratelui său mai mic, NX și ajunge pe piață cu un preț de bază de 48.450 de euro.
Atunci când a venit momentul proiectării noului model RX, dorința echipei de design a fost crearea un model mai îndrăzneț, cu o caroserie mai puternică decât cea a modelului anterior, păstrând în același timp intact caracterul elegant și luxos, amplificând în schimb trăsăturile ergonomice. Mixul dintre liniile tăioase, ca ale unui diamant, cu cele curbe ale noului RX, continuă să dezvolte dialectul recognoscibil al designului caroseriilor exterioare ale nou lansatelor modele Lexus (IS, NX și RC în special).
Partea frontală a noului RX este caracterizată de o variantă amplificată a grilei fusiforme – emblematică pentru Lexus – cu o bordură cromată și faruri LED triple în forma literei L. Împreună cu noile faruri de ceață LED ce încadrează blocul optic, noul RX emană o aură elegantă și futuristă în același timp.
Tema designului părții frontale cu grila fusiformă a noului RX se regăsește și în modul în care a fost desenată partea din spate a mașinii, oferind un nivel ridicat de echilibru estetic și de consistență a caracterului vehicului per ansamblu. Într-o notă particulară sunt stâlpii camuflați, ce redau senzația unui plafon plutitor, efect nemaiîntâlnit până acum la vreun model Lexus.
Deoarece posesorii generației curente de RX susțin că dimensiunile exterioare ale vehicului sunt ideale pentru nevoile lor zilnice de transport, designerii Lexus au făcut o prioritate din păstrarea relativ intactă a acestora redirecționându-și energia spre îmbunătățirea aspectului exterior. Noul RX are exact aceeași înălțime (1690 mm pentru versiunea pe benzină, 1685 mm pentru RX 450h) și o ușoară creștere a lățimii per total (până la 10 mm, rezultând 1895 mm), în timp ce lungimea a crescut cu 120 mm, ajungând la 4890 mm. Ampatamentul a crescut cu 50 mm, ajungând la 2790 mm, rezultatul fiind o creștere a spațiului pentru picioare, dar fără a modifica dimensiunile portbagajului. De asemenea, garda la sol este mai mare cu 10 mm, în ciuda faptului că înălțimea este neschimbată în raport cu cea a modelului anterior.
Noi elemente aerodinamice au fost încorporate în forma exterioară a noului RX. Aceste îmbunătățiri nu au crescut doar coeficientul aerodinamic al vehiculului (acum la 0,33), ci au reușit să asigure atât un grad mai mare de stabilitate, cât și un nivel redus al zgomotului în cabină.
Noul Lexus RX oferă trei variante de motorizare propulsoare:
• RX 450h echipat cu un motor hibrid V6 de 3.5 litri pe benzină cu injecție directă, disponibil pe piețele Lexus din Europa
• RX 200t echipat cu un motor de 2.0 litri turbo pe benzină cu injecție directă, 4 cilindri în linie și o transmisie automată cu 6 trepte, disponibil pe piețele selectate din Europa
• RX 350 echipat cu un motor V6 de 3.5 litri pe benzină cu injecție directă și o transmisie automată cu 8 trepte, disponibil în Rusia, Ucraina, Kazahstan, Caucaz și Balcani.
Ca și la exterior, interiorul noului RX reflectă o balanță impecabilă între funcționalitate și lux.
Pasagerii sunt înconjurați de materiale rafinate în interiorul habitaclului ce emană un nivel sporit de calitate și este construit printr-o măiestrie a detaliilor. Interiorul este reconfigurat și redesenat pentru a crea un echilibru între spațialitatea și intimitatea habitaclului, și se dovedește a fi ideal pentru șofer cât și pentru pasageri din perspectiva confortului, oriunde s-ar așeza.
Fiind o trăsătura emblematică a designului Lexus încă de la lansarea mărcii, scaunele din noul RX sunt desenate pentru o ergonomie de exceptie îmbinând perfect confortul cu accesibilitatea și eleganța. Pernuțele rotunde ale scaunelor nu garantează doar confort ci și o poziție corectă. La construcția scaunelor s-a folosit un model vertical unic cusut manual pentru un rezultat estetic și foarte durabil. Atât scaunul șoferului cât și cel al pasagerului din față sunt prevăzute cu o taietură estetică plăcută, ce se asortează cu modelul ornamentului aplicat pe interiorul ușii.
O noutate la modelul din acest an este sistemul inteligent pentru actionarea automata a haionului fara contact , o premieră pentru Lexus, ce permite utilizatorilor să deschidă haionul prin apropierea de emblema Lexus. Acest sistem este extrem de util atunci când utilizatorul are ambele mâini ocupate, deoarece recunoaște proximitatea cotului sau a mâinii
Prezentat la nivel global ca echipament standard sau opțional, Lexus Safety System + integrează câteva dintre tehnologiile active de siguranță existente, dezvoltate de Lexus. Lexus Safety System + este cel mai avansat și complet set de siguranță activ de acest gen, disponibil la oricare dintre vehiculele de lux crossover din segmentul său. Scopul major al Lexus Safety System + este acela de a progresa treptat în sensul eliminării rănirilor din timpul accidentelor auto.
Modelele Hibrid Lexus sunt sinonime cu calitatea legendară, fiabilitatea, durabilitatea, fapte certificate de numeroase premii de anduranță, dar și de vânzarea a peste 750.000 de modele hibrid Lexus în toată lumea. Bateria hibrid nu are nevoie de reîncărcare sau mentenanță, este ușoară, ocupă un spațiu minim, fără să diminueze spațiul pentru bagaje și este proiectată să aibă o durată de viață egală cu cea a autoturismului în ansamblu.
Pentru o siguranță sporită în ceea ce privește funcționarea impecabilă a bateriei sistemului hibrid, Lexus oferă clienților săi serviciul exclusiv: 10 ANI HYBRID BATTERY CARE (10 ani de acoperire extinsă pentru bateria sistemului hibrid).