LG a lansat Optimus G, un telefon mai performant decât Galaxy S III şi principalul rival al iPhone 5

LG Electronics a lansat Optimus G, primul dispozitiv LTE care dispune de procesorul Qualcomm Snapdragon S4 Pro quad-core, acesta devenind cel mai performant smartphone cu sistem de operare Android de pe piaţă.

LG Optimus G va fi primul smartphone comercial şi global care va dispune de procesorul Snapdragon S4 Pro cu CPU Quad-Core Krait, capabilităţi LTE şi cea mai nouă generaţie de GPU Adreno 320. Procesorul Snapdragon S4 Pro rulează la o frecvenţă de 1,5 Ghz şi dispune de funcţia Asynchronous Symmetric Multiprocessing, care permite fiecărui nucleu să pornească sau să se oprească independent, astfel încât se obţine performanţă maximă şi o viaţă a bateriei mai bună. Mai mult, Adreno 320 este de peste 3 ori mai rapid decât Adreno 225, care putea fi găsit în procesoarele Snapdragon precedente, obţinându-se astfel o performanţă de gaming îmbunătăţită cu un frame rate ridicat şi suport pentru ecrane cu rezoluţie HD.

Cu ajutorul LG Display, Optimus G dispune de un ecran WXGA de 4,7 inch True HD IPS+ de 320 ppi densitate de pixeli (1280×768 pixeli) şi un panou Stripe RGB IPS cu raport de 15:9. LG Display a depășit limitele tehnologice, printr-un display True HD IPS+ care oferă o imagine mai clară cu o acurateţe a culorii sRGB de 100%, astfel oferind imagini clare şi naturale.

Mai mult, LG Optimus G va fi primul smartphone care va dispune de tehnologiile recent dezvoltate de către LG Innotek şi LG Display, respectiv G2 Touch Hybrid Display pentru panouri touchscreen (TSP). G2 Touch Hybrid Display este mai subţire decât actualele TSP-uri şi oferă cel mai subţire panou fără reflecţii difuze pentru o vizibilitate mai bună chiar şi în aer liber. Datorită noii tehnologii, grosimea panoului ecranului a fost redusă, iar ecranul în sine este mult mai rezistent la deteriorare.

În cele din urmă, LG Chem a dezvoltat o baterie de densitate înaltă, de 2.100 mAh care dispune de o capacitate mai mare şi cicluri de încărcare prelungite. Noua tehnologie încorporată în această baterie prelungeşte durata de viaţă a bateriei până la 800 de cicluri la capabilităţi de încărcare de 80%, mult îmbunătăţită faţă de durata de viaţă actuală de 500 de cicluri.

Cameră de 13 MP

Indiferent dacă utilizatorii au nevoie de funcţionalităţi sporite sau de mai mult divertisment în viaţa de zi cu zi, LG Optimus G răspunde oricărei cerințe, oferind inclusiv o cameră de rezoluţie înaltă de 13 MP şi funcții unice de utilizare, precum:

•    Live Zooming permitezomm in şizoom out în timpul vizualizării unui clip video;
•    Dual Screen Dual Play permite vizualizarea imaginilor de pe smartphone pe TVși poate afişa conţinut diferit pe fiecare ecran. Spre exemplu, o prezentare poate fi afişată pe TV în timp ce Optimus G poate arăta notiţele despre prezentare;
•    Qmemo, disponibil pentru prima dată la Optimus Vu şi care permite utilizatorilor să scrie, să deseneze sau să noteze cu degetul o observaţie direct pe captura de ecran pentru partajare instantanee  sub formă de ataşament sau URL;
•    Time Catch Shot permite utilizatorilor să selecteze şi să salveze cea mai bună fotografie din toate imaginile capturate înainte ca declanşatorul să fie eliberat;
•    Cheese Shutter face o fotografie printr-o comandă vocală.

NTT DOCOMO va fi primul operator global de telefonie care va dezvălui o ediţie pentru Japonia a LG Optimus G. Varianta internaţională va fi lansată în Coreea în septembrie, urmând extinderea şi pe alte pieţe din întreaga lume.

Specificaţii:

•    Chipset: Procesor Qualcomm Snapdragon S4 Pro cu 1,5GHz Quad-Core CPU, Adreno 320 GPU cu 4G LTE
•    Sistem de operare: Android 4.0 Ice Cream Sandwich
•    Reţea: 2G / 3G / 4G LTE
•    Ecran: 4,7-inch WXGA True HD IPS+ (1280×768 pixeli) / raport 15:9
•    Memorie: 32 GB
•    RAM: 2GB DDR
•    Camere: 13 MP spate / 1,3 MP faţă
•    Baterie: 2.100 mAh
•    Dimensiune: 131,9 x 68,9 x 8,45 mm
•    Greutate: 145 g
•    Altele: Bluetooth 4.0, Wi-Fi, USB2.0 HS, A-GPS, MHL, DLNA, NFC
<object width="640" height="360"><param name="movie" value="https://www.youtube.com/v/JwqvApiU2_Y?version=3&amp;hl=en_US"></param><param name="allowFullScreen" value="true"></param><param name="allowscriptaccess" value="always"></param><embed src="https://www.youtube.com/v/JwqvApiU2_Y?version=3&amp;hl=en_US" type="application/x-shockwave-flash" width="640" height="360" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true"></embed></object>