LG Electronics şi Prada au anunţat astăzi campania globală de lansare pentru noul smartphone LG PRADA 3.0, avându-i ca ambasadori de imagine pe actorul Edward Norton şi modelul Daria Werbowy.
Prada 3.0 este cel de-al treilea terminal ca urmare a colaborării LG Electronics şi Prada şi reprezintă un parteneriat strategic de design pentru fiecare companie.
Campania de advertising îl are ca ambasador pe actorul american Edward Norton. Alături de el în această campanie este şi modelul de origine ucrainiană-canadiană Daria Werbowy, unul dintre cele mai cunoscute modele care a colaborat cu Prada precum şi cu alte case renumite de modă.
Terminalul îmbină stilul distinctiv Prada cu tehnologia inovativă LG şi încorporează unul dintre cele mai mari şi luminoase ecrane din lume, având o dimensiune de 4.3 inch. Terminalul include şi semnatura LG Floating Mass Technology, care lasă impresia unei forme şi mai subţiri pentru o gorsime de doar 8.5 mm, în timp ce butoanele minimale completează finisajul slim.
Caracteristicile LG Prada 3.0 sunt la fel de surprinzătoare, terminalul încorporând un procesor dual-core de 1.0 GHz, dual chanel pentru o performanţă maximă şi dual band Wi-Fi pentru o navigare rapidă. Telefonul va avea un preţ estimativ de 500 de euro.
Colaborarea între Prada şi LG a început în anul 2006, prin lansarea a două terminale premium care au fost introduse pe piaţă în 2007 şi 2008. Colaborarea este centrată pe elemente reprezentative ale terminalului, de la software şi interfaţa de utilizare, la design şi formă.
<iframe width="640" height="360" src="https://www.youtube.com/embed/RIcNT7PVa4A" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>