Comisia Europeană a amendat şapte grupuri internaţionale cu suma totală de 1,479 miliarde de euro pentru participarea la unul sau două carteluri în sectorul tuburilor catodice, informează un comunicat al CE, dat publicităţii miercuri la Bruxelles.
Amenda este cea mai mare dată vreodată de executivul UE pentru această infracţiune.
Timp de aproape zece ani, între anii 1996 şi 2006, aceste companii au fixat preţurile, şi-au împărţit piaţa şi clienţii între ele şi au restricţionat producţia. Unul dintre cartelurile constituite era cel pentru tuburi catodice folosite la fabricarea televizoarelor color, iar celălalt era format pentru tuburile catodice folosite în monitoarele computerelor.
Chunghwa, LG Electronics, Philips şi Samsung SDI au participat la ambele carteluri, în timp ce Panasonic, Toshiba, MTPD (în prezent o filială a Panasonic) şi Technicolor (fostă Thomson) au luat parte numai la cartelul pentru tuburile catodice ale televizoarelor.
Compania Chunghwa a primit imunitate deplină din partea CE pentru participarea la cele două carteluri, întrucât a fost prima care a dezvăluit date despre existenţa lor Comisiei. Alte companii au beneficiat de reduceri ale amenzilor pentru cooperare în timpul investigaţiei CE.
Aceste carteluri pentru tuburi catodice sunt făcute după manual. Prezintă cele mai rele soiuri de comportament anticoncurenţial care sunt strict interzise companiilor care fac afaceri în Europa. Tuburile catodice au fost o componentă foarte importantă în televizoare şi monitoarele computerelor, reprezentând 50 până la 70% din preţ. Asta arată cât de mult rău le-a făcut acest comportament ilegal producătorilor din ambele sectoare din spaţiul economic european şi, în cele din urmă, cât de mult rău le-a făcut consumatorilor europeni de-a lungul anilor’, a declarat Joaquín Almunia, comisarul european pentru concurenţă, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Bruxelles.
Investigaţia a relevat şi faptul că grupurile erau pe deplin conştiente că încalcă legea. În acest sens, în timpul inspecţiilor CE, a fost descoperit un document care reprezenta un avertisment pentru salariaţi. "Toată lumea trebuie să păstreze secretul asupra acestor informaţii întrucât ar provoca daune grave dacă ar fi cunoscute de clienţi sau de CE". De asemenea, angajaţilor implicaţi li se cerea să evite păstrarea documentelor privind politici anticoncurenţiale, iar unele documente conţineau îndemnuri explicite în acest sens: "Distrugeţi acest document după citire".
Philips şi LG Electronics, care au acţionat atât în comun, cât şi separat, au primit o amendă cumulată de 999 milioane de euro, Panasonic a fost amendată cu 157 de milioane de euro, iar Samsung SDI cu 150 de milioane.
"Este cea mai mare amendă pentru un caz de cartel", a precizat Joaquín Almunia în conferinţa de presă. Precedentul record al unei amenzi pentru constituire în cartel data din 2008 şi se ridica la 1,38 miliarde de euro, într-un caz de furnizare a geamurilor pentru maşini.
Sursa: Agerpres