Românii cu credite la bancă ar trebui să fie atenți la noile decizii europene. Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a stabilit că anumite comisioane pentru credite ar putea fi rambursate parțial în cazul plății anticipate a acestora.
Românii cu credite ar putea beneficia de rambursarea parțială a comisioanelor pentru creditele achitate anticipat, conform unei decizii a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE).
Anunț important pentru românii cu credite
Mulți dintre cei care au contractat credite bancare la instituții de profil din România s-ar putea să nu cunoască toate detaliile privind drepturile lor.
Un exemplu recent oferit de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) scoate în evidență dreptul consumatorilor de a cere rambursarea unei părți din comisioanele de acordare a creditelor în situația în care doresc să ramburseze anticipat împrumutul.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis recent în favoarea unui consumator din Polonia, care a cerut rambursarea parțială a unui comision pentru un credit ipotecar, după ce și-a achitat creditul în avans.
Decizia vine ca urmare a unei neclarități frecvente în contractele de credit – dacă un comision este sau nu dependent de durata contractului.
Ce înseamnă decizia CJUE pentru consumatorii din România
Românii care au credite bancare la bănci precum Banca Transilvania, ING, BCR, BRD, Raiffeisen sau CEC Bank trebuie să fie conștienți de această hotărâre a CJUE.
În cazul în care banca nu informează clar clientul că un comision nu este legat de durata contractului, acesta poate deveni eligibil pentru rambursare parțială, în contextul în care creditul este închis anticipat.
CJUE a explicat că, în lipsa unor informări clare, comisionul poate fi considerat dependent de durata contractului. În acest caz, clientul are dreptul să primească înapoi o parte din valoarea comisionului plătit, corespunzător perioadei rămase nefolosite.
Acest lucru oferă clienților o protecție suplimentară, într-un domeniu unde transparența poate fi uneori deficitară.
Rambursarea parțială a comisionului în funcție de durata rămasă
Decizia Curții oferă un exemplu clar: un client care a contractat un credit ipotecar pe o perioadă de 30 de ani (360 de luni) și îl rambursează integral după 19 luni ar putea cere restituirea parțială a comisionului, proporțional cu cele 341 de luni rămase.
Această măsură ar putea încuraja românii să analizeze contractele de credit și să verifice dacă au dreptul la astfel de rambursări.
În plus, hotărârea CJUE subliniază nevoia de transparență și de protecție a consumatorilor, impunând băncilor să ofere informații clare privind comisioanele aplicate. Astfel, clienții trebuie să fie informați încă de la început despre legătura dintre comisioane și durata contractului.
Metodologia de calcul și protecția consumatorilor
CJUE a specificat că statele membre ale Uniunii Europene trebuie să asigure un nivel ridicat de protecție a consumatorilor în calcularea reducerii costurilor unui credit. Instanța a decis că nu este necesară aplicarea unei metode unice pentru calcularea reducerii comisioanelor.
În schimb, instanțele naționale trebuie să adopte o metodologie care să asigure că drepturile consumatorilor sunt protejate, chiar dacă aceasta diferă de la o țară la alta.
„Curtea observă de asemenea că dreptul Uniunii nu impune o metodă de calcul specifică pentru a se determina cuantumul reducerii costului total al creditului. Revine instanței naționale sarcina de a se pronunța cu privire la acest aspect prin utilizarea unei metode adecvate care să asigure o protecție ridicată a consumatorilor”, se menționează în comunicatul CJUE.
Creditorii nu pot penaliza clienții pentru lipsa de informare
O altă prevedere a deciziei CJUE susține că un consumator nu poate fi penalizat pentru faptul că nu a fost informat corect de către creditor.
Astfel, dacă un comision a fost plătit integral la începutul contractului, clientul poate cere o rambursare parțială dacă acest comision se dovedește a fi dependent de durata creditului.
Această decizie subliniază încă o dată importanța transparenței și a informării corecte în relația dintre bănci și clienți, pentru a proteja drepturile consumatorilor în contractele de credit.