Lia Olguța Vasilescu a dat lovitura. Proiectul său de suflet prinde contur. Este vorba despre Drumul Expres Craiova - Piteşti.
Potrivit CNAIR SA, proiectarea şi execuţia tronsonului 4 a Drumului Expres Craiova – Piteşti au fost scoase la licitaţie.
Miercuri, 21.08.2019, a fost publicat în sistemul electronic de achiziţii publice (SICAP) anunţul de participare pentru procedura de atribuire a contractului având ca obiect „PROIECTARE SI EXECUTIE ‘Drum Expres Craiova – Piteşti” Tronsonul 4″.
Tronsonul 4 cu o lungime de aproximativ 31 km, va fi construit între limita administrativă dintre judeţele Olt şi Argeş şi intersecţia cu autostrada 1 Bucureşti – Piteşti şi va tranzita teritoriile localităţilor Lunca Corbului, Albota, Costeşti, Bradu, Suseni şi Oarja.
Valoarea estimată a contractului este de 909.669.122 lei fără TVA.
Durata contractului este de 96 luni şi cuprinde: 12 luni perioada de proiectare, 24 luni perioada de execuţie a lucrărilor şi 60 de luni perioada de garanţie. Perioada de garanţie a lucrărilor poate creşte până la 120 luni, în funcţie de oferta operatorului economic ce va fi desemnat câştigător.
Data limită de depunere a ofertelor a fost stabilită pentru 24 octombrie 2019.