Se ascute lupta pentru putere în PSD, înaintea congresului care este programat să aibă loc până în alegerile locale. Încercarea președintelui interimar, Marcel Ciolacu, de a-și atrage susținerea Grupului de la Cluj s-a soldat cu reacția virulentă a unei voci importante a partidului.
Lia Olguța Vasilescu a reacționat foarte dur marți împotriva fostului vice-președinte al PSD, Vasile Dâncu.
Apropiat de Grupul de la Cluj, Dâncu a criticat marți viziunea de a face politică a organizațiilor PSD din sudul țării.
”Trebui să gândim un pic mai complex”
”Nu înțeleg nimic din politică. Sunt unii care cred că singurul lucru important e votul. E foarte important pentru partid, dar în partid, așa cum oamenii trebuie să fie diferiți, ar trebui să gândim un pic mai complex de atât.
Am mai spus și poate și asta deranjează că în politică, mai ales în cea de stânga, este importantă diversitatea. Dacă nu acceptăm diversitatea internă, cum să o înțelegem pe cea din societate.
Dacă PSD se concentrează doar pe susținerea unui electorat captiv sau pe rezolvarea unor probleme din justiție, atunci suntem condamnați să dispărem”, a spus Dâncu marți la o televiziune.
”A fost mâna dreaptă într-un guvern condus de Cioloș”
În replică, răspunsul fostului primar al Craiovei a fost extrem de tăios.
”Acum câțiva ani, un lider PSD, dintr-un județ în care partidul nu sare de genunchiul broaștei de la revoluție încoace, se chinuia să ne convingaă să citim un studiu făcut de Vasile Dâncu în care se explica „pe larg” de ce pierduse el alegerile.
A fost o bășcălie generală din partea liderilor care câștigaseră alegerile cu scoruri cu 4, cu 5 sau chiar cu 6 în față.
„Dar unul care să te fi învățat cum să câștigi, n-a avut?” Acum urmăresc, în parte amuzată, în parte enervată, insistența „strategului” care s-ar vrea lider al partidului, fiindcă (nu-i așa?) îl califică „anvergura” și „cultura politică” să fie șef.
El, care nu a reușit să ia mai mult de 7 la sută la Cluj și care a fost mâna dreaptă într-un guvern condus de Cioloș!”, a scris Lia Olguța Vasilescu pe Facebook.
”Fotbalul se face pe goluri și politica pe voturi!”
”Păi, poate exact „anvergura” l-a tras în jos, la scoruri de râsul curcilor. Fiindcă și oltenii și moldovenii și ardelenii au, în general, aceleași probleme care îi preocupă.
Iar soluțiile partidelor sunt naționale. Poate că de vină e organizarea, comunicarea cu oamenii sau, în multe cazuri, chiar blatul cu adversarii politici.
Fotbalul se face pe goluri și politica pe voturi! Asta spune o „nesimțită” care nu a pierdut niciodată alegeri când a fost pe vreo listă sau a candidat uninominal și care nu acceptă lecții și jigniri de la unii care își închipuie că politica înseamnă blaturi, dosare și discursuri sforăitoare!”, a adăugat Vasilescu.