„Profităm de numărul mare de parlamentari PSD ca să îndreptăm ororile Guvernului PNL. Am votat în Parlamentul României pentru redeschiderea piețelor! PNL și USR s-au abținut!”, a anunțat pe pagina ei de Facebook, Lia Olguța Vasilescu.
Lovitura anunțată de Lia Olguța Vasilescu vine în contextul în care Camera Deputaților a decis, marți, în calitate de for legislativ decizional, că, pe durata stării de alertă, piețele agroalimentare în spații închise, târgurile, bâlciurile, piețele mixte și volante, talciocurile își vor putea continua activitatea, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară.
„Este o prostie (închiderea piețelor – n.r.), iar piețele pentru producătorii români trebuie să fie deschise, cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță și de prevenție. Pentru că ieri până și cea mai inocentă rugăciune a fost transformată în ceva de bătălie politică, o să-i rog pe colegii noștri să încerce alt verset din Biblie: Ne lepădăm de Satană”, a anunțat atunci deputatul PSD Daniel Suciu. Potrivit acestuia, liberalii au votat în comisii amendamentul PSD pentru redeschiderea piețelor.
În replică, liderul deputaților PNL, Florin Roman a susținut că se repetă același scenariu din perioada stării de urgență, când foarte mulți primari PSD au ținut acele piețe în aer liber închise. „PSD politizează absolut orice. PSD, cel care plânge de mila oamenilor, este același PSD vechi, condus de Liviu Dragnea, care a alungat românii din țară. Acum mimează o anumită grijă față de românul de rând. Sunt aceeași pesediști care v-au bătut în stradă i v-au alungat din țară”, a punctat el.
Pe durata stării de alertă, piețele agroalimentare în spații închise, târgurile, bâlciurile, piețele mixte și volante, talciocurile își vor putea continua activitatea, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară, arată un amendament propus de Marcel Ciolacu la Legea pentru aprobarea OUG 79/2019 privind modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri în domeniul agriculturii, precum şi pentru aprobarea unor măsuri fiscal – bugetare, proiect care se află pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților.
Legea va merge la președintele României, pentru promulgare.