Situație incredibilă prezentată de Lia Olguța Vasilescu! Guvernul Orban a declarat oficial pandemia de COVID-19 pe teritoriul României abia în data de 21 iulie, odată cu Hotărârea numărul 36, prin care se instituie normele obligatorii privind carantinarea și izolarea.

”Când am spus, acum două luni, că Guvernul României nu a declarat pandemie de COVID, deși a ținut toată populația o lună în casă, ați crezut că nu e adevărat. Uite că abia ieri s-a întâmplat „minunea”. Guvernare de râsul curcilor…”, a scris reprezentanta PSD miercuri pe Facebook.

Guvernul constată pandemia în România

Astfel, Hotărârea nr. 36 din 21.07.2020, adoptată de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, se referă la ”constatarea pandemiei de COVID-19 și stabilirea unor măsuri necesar a fi aplicate pentru protecția populației”.

Mai mult decât atât, actul normativ prevede la Articolul 1 că: ”Se certifică pandemia de COVID-19 declarată de Organizația Mondială a Sănătății la data de 11.03.2020”.

Prin urmare, România a trecut prin două luni de stare de urgență, economia a fost practic închisă, cu efecte negative uriașe, atât pentru populație, cât și pentru agenții economici, iar populația obligată să stea în case, pe parcursul lunilor aprilie și mai, fără ca pandemia să fie declarată oficial în țara noastră.

Acest lucru s-a întâmplat abia acum, la sfârșitul lunii iulie, adică la 4 luni de la declanșarea epidemiei de coronavirus în România.

Se reglementează instituirea carantinei

Articolul 2 prevede că: (1)Începând cu data prezentei hotărâri se instituie măsura carantinei pentru persoanele care sosesc în România din țările/zonele de risc epidemiologic ridicat stabilite pe baza criteriului prevăzut la alin. 2;

(2) Criteriul pe baza căruia se face stabilirea țărilor/zonelor de risc epidemiologic ridicat, este reprezentat de rata cumulată de incidență a cazurilor noi de îmbolnăvire din ultimele 14 zile raportată la 100.000 de locuitori, care trebuie să fie mai mare ca cea înregistrată în România, în perioada similară.

(3) Pe baza criteriului prevăzut la alin. (1), Institutul Național de Sănătate Publică întocmește lista țărilor/zonelor pentru care se instituie măsura carantinei pentru
persoanele care sosesc în România din acestea.

(4) Lista prevăzută la alin. (3) se actualizează/revizuiește săptămânal, în fiecare zi de luni, de către Institutul National de Sănătate Publică și este publicată pe site-ul
www.insp.gov.ro.

Pandemia declarată de OMS în 11.03.2020

În introducerea Hotărârii nr. 36 se arată că actul normativ a fost adoptat ”Având în vedere declararea pandemiei de COVID-19 la nivel mondial de către Organizația Mondială a Sănătății la data de 11.03.2020, luând în considerare propunerile formulate prin Hotărârea nr. 22 din 20.07.2020, a Grupului de suport tehnico – științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României,

în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. c) și art. 81 din OUG. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situaţiilor de Urgenţă, cu modificările și
completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 4 și art.11 alin. (1) din Legea nr. 136/2020 instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, ale
art. 20 lit. l) din Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 2 și art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcționarea şi componența Comitetului Național pentru Situaţii Speciale de Urgenţă”.