Preluarea guvernării se va discuta săptămâna viitoare, în cadrul unei ședințe a Comitetului Executiv.
„Am solicitat departamentelor noastre să reactualizeze programul de guvernare. Orice partid politic trebuie să aibă ca şi prioritate guvernarea ţării, inclusiv pentru PSD este o astfel de prioritate, pe care ne-o asumăm. (…) În ceea ce priveşte decizia pe care PSD o va lua vizavi de intrarea sau nu la guvernare, ea va fi tranşată într-un CExN de săptămâna viitoare. Dar ştim cu toţii: Klaus Iohannis s-a exprimat foarte clar că nu îşi doreşte ca PSD să intre la guvernare dacă acest Guvern va cădea. Noi ne pregătim pentru alegeri”, a declarat Lia Olguța Vasilescu, după ședința Biroului Permanent Național al PSD.
Deputatul PSD a precizat că decizia susținerii unui posibil guvern de uniune națională și ce va presupune acesta va fi luată în cadrul Comitetului Executiv.
Lia Olguța Vasilescu a explicat că programul de guvernare al PSD va fi conceput în raport cu ultimele măsuri luate de Guvernul Orban, „care a reușit să anuleze în doar 3 luni de zile, toate progresele economice făcute de România în ultimii ani, de la 2,97% deficit au ajuns la 4%”.
„De la 35% datorie publică se prognozează o datorie publică de 39%, de la aproape 5% creștere economică , am avut chiar și 7% în anul 2017, se îndreaptă spre o creștere economică de doar 2%, potrivit analiștilor economici, de la 3,4% inflația în luna noiembrie au ajuns la 4,2% iar cursul leu-euro a cunoscut, de asemenea, un nivel fără precedent istoric”, a mai spus liderul social-democrat, potrivi Mediafax.
Biroul Permanent al PSD a decis, luni, depunerea unei moțiuni de cenzură cu susținerea UDMR, a anunțat Lia Olguța Vasileascu. Ea a precizat că social-democrații negociază cu toate formațiunile politice din Parlament pentru a obține cele 233 de voturi necesare.