Aceasta sesizează un conflict de interese în toată regula, referindu-se la intervenția lui Dan Barna la Victor Ponta în interesul avocatului Peter Eckstein Kovacs.
„M-am întâlnit cu Victor Ponta care era și el aici și am avut o discuție 15 minute în care i-am cerut sa susțină moțiunea de cenzură și Pro România sa îl susțină pe Peter Eckstein Kovacs ca Avocat al Poporului”, admitea Barna.
Acum, fostul ministru al Muncii spune: Iata si un conflict de interese in toata regula! Ca sa il citez pe Cristi Vasilcoiu, ei nu sunt penali, dar nici nu au spus ca nu sunt hoti!
Ce a dezvăluit Rise Project?
“Incluziune socială pe piața muncii a persoanelor vulnerabile și cu dizabilități” însemna o plăcintă de 3,5 milioane de euro. Cei care ”au gustat-o” sunt: Fundația Civitas pentru Societatea Civilă Cluj (țineți minte!!!) și Grupul de Consultanță pentru Dezvoltare – DCG, compania lui Dan Barna și a asociatului său dintotdeauna, Dragoș Jaliu. Firmei lui Barna i-a revenit o felie de 250 de mii de euro ca să administreze proiectul regional în numele CJ Alba. Echivalentul a 7,97 % din valoarea totală. Celor de la Fundația Civitas pentru Societatea Civilă Cluj li s-a dat felia cu 265 de mii de euro, echivalentul a 8,3 %.
În acest proiect, Fundația Civitas pentru Societatea Civilă Cluj l-a avut ca reprezentant pe directorul de la Cluj: Martin Balogh. Dar peste el se află conducerea centrală: Fundația Civitas pentru Societatea Civilă.
Și acum să ne uităm la Fundația Civitas pentru Societatea Civilă Cluj, filiala CIVITAS România. Ghiciți cine face parte din „Boardul de conducere al Fundației Civitas”? Peter Eckstein Kovacs!
„Peter Eckstein Kovacs și-a folosit competențele de avocat dincolo de instituțiile în care a lucrat. Din anul 2011 a oferit constant consiliere pro-bono multor protestatari pentru amenzile date abuziv de Jandarmerie”, se arată în reclama făcută acestuia de către USR.
Din ancheta Rise:
Nici nu s-a încheiat bine procesul de monitorizare pentru primul proiect, că spre final de 2014, Comisia Europeană punea la bătaie în România o nouă alocare POSDRU de 100 de milioane de euro pentru afaceri sociale.
Condiția de bază a rămas aceeași: crearea de structuri antreprenoriale care să integreze persoane vulnerabile în comunitate.
Așa că partenerii de la Alba s-au regrupat în formula tradițională pentru două noi proiecte finanțate: “SES-am Deschide-te!” de 2 milioane de euro (9,090,135.47 lei) și “Punți Comunitare” de 1,8 milioane euro (7.950.091 lei).
De data aceasta, s-au concentrat exclusiv pe întreprinderi sociale. Cincisprezece dintr-un foc. Cu aproximativ 200 de mii de euro subvenția pentru fiecare, banii s-au împărțit între Consiliul Județean (șapte în Alba), fundația Civitas (patru în Cluj) și firma lui Barna (patru în Sibiu și Brașov).
Doar cinci mai funcționează acum. Dan Barna știe de ce: “Porneai cu persoane vulnerabile și nu aveai alt sprijin. De aia au murit, că soluția acum, privind retrospectiv, este să faci economie socială cu ong-uri stabile, cu structură funcțională, care dezvoltă și genul ăsta de activități. Alea pot să crească ușor, ușor. Așa ca business individual, cum era modelul finanțării, am găsit oameni de încredere care au făcut structurile.”
2018-
Ruperea de UDMR.
Eckstein Kovacs Peter își dă demisia din UDMR, după 28 de ani de membru, ba chiar ajuns senator de pe listele partidului. Asta se întâmplă după bogăția de colaborare cu firma lui Barna pe milioanele de euro de pe proiectul îngropat al CJ Alba. Peter Eckstein-Kovacs a participat atunci, la Cluj-Napoca, la protestul organizat faţă de modificarea codurilor penale. De altfel, el a organizat deplasarea de la Cluj la Bucureşti la mitingul din 20 ianuarie din Capitală împotriva modificărilor la legile justiţiei, la care au venit oameni din mai multe oraşe.
-2019-
Tentativa de influență a lui Barna.
De unde legătura că Barna e prieten cu Eckstein? Putea foarte bine ca între Grupul de Consultanță pentru Dezvoltare – DCG (firma lui Barna) și Fundația Civitas pentru Societatea Civilă Cluj (filiala CIVITAS, al cărei ”board member” e Eckstein) să aibă doar o relație profesională. Dar perla e scăpată de preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, la Cluj, când era în campanie la europarlamentare.
Adică, întrebat în cadrul unei conferinţe de presă, care este poziţia UDMR faţă de o eventuală desemnare a lui Eckstein-Kovacs Peter la funcţia de Avocat al Poporului, liderul UDMR, Kelemen Hunor, a precizat că a fost informat despre această propunere în timpul unei discuţii cu liderul USR, Dan Barna.
„Dan Barna mi-a zis acest lucru la telefon, când am discutat cu el şi mi-a zis că aceasta este propunerea lor şi ce cred eu despre această propunere. Am spus că o vom susţine. Asta este poziţia noastră. Eckstein a fost un ministru bun, a fost un candidat la primărie (n. red. – Cluj-Napoca) extraordinar, a fost un consilier bun pentru Băsescu, va fi şi un Ombudsman bun, va avea voturile noastre. Restul nu contează, criticile. Îl vom susţine, bineînţeles”, a afirmat Kelemen.
Ulterior, după ce a apărut celebra poză de la Bruxelles cu Barna și Ponta într-un restaurant, liderul USR a recunoscut că făcea lobby tot pentru susținerea lui Eckstein Kovacs Peter.
În iunie 2019, pentru Peter Eckstein-Kovacs, propunerea Opoziției (idee lansată de Barna și acceptată de UDMR, Pro România și PNL), au fost 109 voturi pentru și 233 împotriva. Renatte Weber, propunerea PSD, a obținut 208 voturi pentru și astfel a devenit Avocatul Poporului.
Ziar de Cluj i-a contactat pe cei de la Civitas Cluj. A răspuns economista Gabriela Lupea, căreia i-am spus că dorim să vorbim cu un reprezentant despre proiectele de la CJ Alba menționate în ancheta RISE Project. I-am lăsat un număr de telefon și a spus că vom fi contactați. Până la publicarea materialului, acest aspect nu s-a întâmplat.
UPDATE: Reacţia Balogh Martin, director Civitas Cluj: „Este vorba despre o coincidenta. Domnul Dan Barna si domnul Eckstein Kovacs Peter nu s-au cunoscut prin intermediul acelor proiecte. Eu m-am ocupat personal de ele, in ceea ce avea legatura cu Civitas Cluj. Pe domnul Barna l-am cunoscut dupa ce am semnat documentele. Inainte de aceste proiecte noi am mai colaborat cu Consiliul Judetean Alba”.
PS: Întotdeauna coincidenţele sunt salvatoare. Din întâmplare s-au întâlnit în cadrul unor proiecte, s-au cunoscut ulterior şi cu totul întâmplător. Şi, cu totul întâmplător, ulterior cunoaşterii, Dan Barna l-a propus pe demisionarul din UDMR Eckstein Kovacs Peter să fie Avocat al Poporului. Din întâmplare l-a şi sunat pe Kelemen Hunor să îl întrebe dacă nu cumva, din întâmplare, nu are nimic împotrivă. (şi pe mine mă cheamă Győző Hosszu).