Olguța Vasilescu a menționat că activitatea unor ministere s-a blocat după demisia miniștrilor, întrucât unii nu și-au delegat sarcinile, iar alții nu au mai avut cui să le delege, deoarece secretarii de stat au fost ‘executați’.

‘Mâine voi merge la serviciu. (…) Cred că o să ne retragem toți demisiile, ca să poată să fie funcțională activitatea ministerelor până când va fi învestit următorul guvern. (…) Eu mi-am delegat atribuțiile către un secretar de stat, la mine (la Ministerul Muncii — n.r.) nu ar fi probleme, dar alți colegi de-ai mei nu au apucat să-și delege atribuțiile sau chiar nu au avut posibilitatea să facă asta, pentru că, Ministerul Dezvoltării spre exemplu, a fost totalmente destructurat în aceste zile. După demisia doamnei Sevil Shhaideh au fost destituiți în bloc secretarii de stat iar acolo este o situație fără precedent (…), nu mai are nimeni drept de semnătură. (…) Cine să semneze, portarul, pentru fonduri? (…) Toți miniștrii suntem conștienți (…) că trebuie să asigurăm interimatul până la numirea noului guvern’, a spus Lia Olguța Vasilescu, la România TV.

De altfel, a mai spus aceasta, demisiile miniștrilor ‘nu au devenit operaționale’, deoarece președintele Iohannis nu a emis un decret în acest sens, probabil pentru că ‘nu a vrut să arunce cu totul România în aer’.

Lia Olguța Vasilescu a susținut că în calitate de ministru al Muncii și-a îndeplinit măsurile prevăzute de programul de guvernare, prin urmare, se așteaptă să își reia funcția un noul cabinet.

În opinia ei, o parte dintre miniștri nu și-au îndeplinit obiectivele pentru că au fost blocați de fostul premier, dar au fost și miniștri care „nu au performat”.

AGERPRES