Potrivit unor surse, fostul ministru al Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a făcut luni, câteva declarații, în cadrul unei ședințe a Partidului Social Democrat și a venit și cu câteva precizări, în legătiră cu anumite informații.
Nu sunt supărată pe partid”, le-a spus, luni, Lia Olguța Vasilescu, parlamentarilor PSD și membrilor CExN reuniți într-o ședință lărgită la Parlament, au relatat surse din partid, potrivit stiripesurse.
Potrivit acelorași surse, Olguța Vasilescu a mai spus că este „fake news” informația neoficială care a circulat în spațiul public în sensul unei posibile susțineri a moțiunii de cenzură de către parlamentarii PSD de Dolj.
Remintim că, în presă au apărut informații potrivit cărora, Olguța Vasilescu ar pune presiuni. Mai exact, în cazul în care nu va ajunge din nou ministru, atât ea cât şi oamenii lui Claudiu Manda ar urma să voteze moţiunea de cenzură.