Lia Olguța Vasilescu, dezvăluire șocantă despre vârsta de pensionare. Fostul ministru al Muncii în guvernarea PSD susține că cei de la Comisia Europeană au cerut imperios încă din timpul mandatului său majorarea vârstei de pensionare în România.
Vasilescu a declarat că același lucru se întâmplă și acum, cu deosebirea că Guvernul Cîțu nu ia apărarea românilor, așa cum a făcut-o executivul social-democrat.
Lia Olguța Vasilescu, dezvăluire șocantă: Românii se vor pensiona obligatoriu la 70 de ani
Iar adoptarea legii prin care este permisă prelungirea perioadei active până la 70 de ani este doar o politică a pașilor mărunți, ca românii să se obișnuiască deocamdată cu ideea, mai spune Vasilescu.
”Cei de la Comisia Europeană au solicitat să majorăm vârsta de pensionare, am spus că nu putem face asta când speranța de viață la bărbați e 71 de ani, am zis că nu putem să ținem pe cineva să muncească până moare.
Pe urmă au spus ca să fie opțional. Noi avem după Bulgaria cea mai mică speranță de viață din UE”, a declarat Lia Olguța Vasilescu miercuri la Antena 3.
”Bagă șopârla asta ca să se obișnuiască omul”
Fostul ministru al Muncii susține că pensionarea la 70 de ani va fi obligatorie: ”E clar că au avut aceste discuții la Comisia Europeană, e clar că nu au mers pe principiul de a apăra cetățeanul român și asta se va întâmpla într-un viitor mai mult sau mai puțin apropiat.
Bagă șopârla asta ca să se obișnuiască omul să muncească până la 70 de ani și pe urmă devine obligatorie”, a mai spus Lia Olguța Vasilescu.
Ea a crititcat în temeni duri declarațiile membrilor Guvernului Cîțu cu privire la colapsul sistemului de pensii publice din România, pe care le-a catalogat ca fiind inadmisibile.
Sistemul de pensii publice, Pilonul I, este în administrarea Statului și deci nu ar trebui să fie lăsat să ajungă în colaps, a declarat Lia Olguța Vasilescu, ca reacție la afirmațiile făcute în ultima vreme atât de ministrul Muncii, Raluca Turcan, cât și de Premierul Florin Cîțu.
”Sunt cifre care arată dimensiunea dezastrului sistemului de pensii dacă nu facem nimic”, a declarat recent Raluca Turcan, vorbind despre reforma sistemului de pensii, ce prevede inclusiv creșterea vârstei de pensionare.
Sursă foto: INQUAM Photos, George Călin.