Reacția extrem de dură a social-democratei vine după ce directorul economic al Spitalului din Deva a făcut declarații în legătură cu situația de la spital. Medicul a dezvăluit recent că unitatea medicală a stat mai mult goală pentru că a fost obligată să trateze numai pacienții cu coronavirus.
Lia Olguța Vasilescu a reacționat și a cerut autorităților să fie tratați și alți bolnavi, pentru că există și alte boli, nu numai Covid.
„Criminalilor! Lasati oamenii bolnavi sa se trateze in spitale! Exista si alte boli in afara de Covid!”, a scris Lia Olguța Vasilescu pe pagina sa de Facebook.
Amintim că, directorul economic al Spitalului din Deva, Corina Laura Feier, susține că ”cei 1.200 de oameni ai personalului medical au tratat doar 97 de oameni, dintre care peste 80% asimptomatici”, în condițiile în care ceilalți bolnavi nu au unde să se trateze, după cum scrie Libertatea.
„Adevărații bolnavi mor cu zile, cerșind ajutor pe la porțile spitalelor apropiate … Cât va mai rabdă pământul???”, a mai spus Corina Laura Feier.