Explozia din Beirut a generat probleme majore pentru Liban. Au loc proteste masive, iar situația a degenerat pur și simplu. Cum va reuși această țară să treacă peste colaps? Jonathan Schanzer și Mark Dubowitz au relatat o opinie pentru News Week, cu privire la acest aspect.
Libanul se destramă. Protestele masive de anul trecut declanșate de neputința guvernului de a colecta gunoaiele și de a oferi alte servicii esențiale par acum niște nemulțumiri minore. Pandemia de Covid-19 a redus aproape la zero sumele trimise înapoi acasă de diaspora libaneză. Cu economia în cădere liberă, guvernul a ratat în martie plata unor euro-obligațiuni totalizând 1,2 miliarde de dolari și a dat efectiv faliment în privința tuturor euro-obligațiunilor, inclusiv plăți de 2,7 miliarde de dolari care ar fi trebuit să fie efectuate în aprilie și iunie.
Fondul Monetar Internațional (FMI), Banca Mondială și alte instituții lucrează acum la evaluarea problemei și la găsirea de soluții. Dar, cu Libanul, nu va fi ușor.
În primul rând, Libanul are o problemă numită Hezbollah. Hezbollah controlează ministerul sănătății și e partenerul majoritar în actuala coaliție de guvernare. El e desemnat drept organizație teroristă de către SUA, Regatul Unit, Germania, Olanda, Canada, Liga Arabă, Consiliul de Cooperare al Golfului și de câteva țări latino-americane. Donatorii internaționali nu pot salva în cunoștință de cauză un guvern controlat de o grupare teroristă, controlată la rândul ei de Republica Islamică a Iranului, întâiul sponsor statal al terorismului din lume, conform mai multor administrații atât democrate cât și republicane ale SUA.
Care sunt consecințele
O consecință directă a controlului politic al Hezbollah este aceea că sistemul financiar libanez e plin de corupție, spălare de bani, contrabandă cu droguri și alte finanțări ilicite. Drept urmare, multe dintre cele mai importante instituții financiare ale Libanului sunt în colimatorul unui proces intentat în SUA: „Bartlett v. Société Générale de Banque au Liban S.A.L. (SGBL), et al”. Reclamantul acuză că respectivele bănci au oferit servicii financiare pentru Hezbollah și „au facilitat fluxul fondurilor în dolari americani pe care Hezbollah le-a folosit pentru a-și finanța operațiunile din Irak”. Acele operațiuni au ucis americani. Fapt care introduce posibilitatea unor obligații de plată, posibil și sub forma sechestrării fondurilor de salvare, pe care comunitatea donatorilor nu le pot ignora.
Un alt element care complică lucrurile e faptul că Hezbollah controlează fizic porțiuni din teritoriul libanez – Valea Beqaa, sudul Libanului și o suburbie a Beirutului cunoscută drept Dahiyeh. Organizația deține un arsenal de rachete mai mare decât al oricărei țări europene membre NATO. Iranul a dotat Hezbollah cu peste 150.000 de rachete, care amenință vecinul sudic al țării, Israelul. Iar recenta achiziție de muniție cu ghidaj de precizie din Iran riscă să devasteze zonele civile ale Israelului, determinând guvernul israelian să ia fățiș în considerare lovituri preventive. Riscul unui nou război devastator în Liban declanșat de Hezbollah este un alt factor care-i inhibă pe donatori. De ce să finanțezi o țară care poate fi redusă la ruine la scurt timp după aceea într-un război predictibil – și evitabil?
Mai e totodată și chestiunea sumei de care are nevoie Libanul. Foundation for Defense of Democracies i-a comandat un raport celebrului economist James Rickards, care a consiliat guverne și bănci cu privire la fonduri de salvare, pentru a răspunde la întrebare. Noul raport arată că Beirutul necesită uimitoarea sumă de 67 de miliarde de dolari, bani noi, pentru a-și stabiliza sectorul bancar, pe baza ratei neoficiale de schimb de 4.000 de lire libaneze pentru un dolar. Suma nu cuprinde însă și pierderile de 22 de miliarde de dolari înregistrate de banca centrală, Banque du Liban (BdL). Nici pierderile nete anticipate de minim 4,2 miliarde de dolari de pe urma euro-obligațiunilor neplătite. Prin urmare, costul total al salvării ar depăși 93 de miliarde de dolari. Dar și acesta e subestimat probabil, întrucât rata de schimb reală e mult mai mare, conform unor știri recente.
Gaura de aproape 100 de miliarde de dolari a Libanului nici nu include măcar infrastructura publică și alte necesități. Pentru comparație, cel mai mare fond de salvare acordat vreodată de FMI a fost de 57 de miliarde de dolari, Argentinei, în 2018.
Cum a ajuns Libanul la acest munte de datorii? O schemă Ponzi [sau piramidală – n.trad.]. Băncile au acceptat depozite în valută de la clienți libanezi din țară și diaspora, inclusiv bani obținuți de Hezbollah din droguri și alte surse ilicite. Băncile s-au folosit de aceste depozite pentru a-și face depozite proprii la BdL. BdL a folosit respectivele fonduri pentru cheltuieli guvernamentale, cum ar fi importuri și plăți de dobânzi – toate la rate de schimb favorabile care sfidau realitățile unei țări care generează foarte puțină valută și nu are exporturi demne de menționat. Întregul sistem financiar, în frunte cu BdL, asigura populația că depozitele ei în dolari și lire sunt în siguranță, chiar și în timp ce sistemul se prăbușea.
Guvernul știa ce se întâmplă. Elita politică a perpetuat frauda. Prin urmare guvernul ar trebui tras la răspundere.
Există o cale evidentă de a o face. După cum remarcă Rickards, Libanul deține uluitoarea cantitate de 286,8 de tone metrice de aur. Ceea ce face din Liban al 20-lea cel mai mare deținător de aur dintre statele care își raportează cantitatea FMI-ului. La un preț de 1.800 de dolari per uncie (prețul pieței pe 30 iunie 2020), înseamnă aproximativ 16,5 miliarde de dolari. Nu sunt 93 de miliarde, dar e un început – mai ales în combinație cu o reformă autentică.
Încotro o va apuca Libanul nu poate ști nimeni. Sub controlul Hezbollah (și, prin extensie, al Iranului), asediat de corupție și disfuncții politice, sub povara unei datorii amețitoare și zbătându-se în toiul pandemiei de Covid-19, Libanul se va confrunta cu probleme enorme. O simplă salvare nu e răspunsul – chiar și dacă ar fi fost fezabilă. E necesară restructurarea băncilor și a sistemului politic. La fel și o reprimare a Hezbollah, a instrumentelor sale financiare și a operațiunilor lui de contrabandă. Orice mai puțin de atât ar echivala cu terorism financiar și cu perpetuarea uneia dintre cele mai mari scheme piramidale din istorie.
Pentru guvernul libanez ar putea exista o cale de a câștiga timp. Șansele sunt reduse, dar merită încercat. SUA, cu sprijinul Israelului, ar putea oferi Libanului un acord de salvare pe termen scurt – dar numai cu condiția ca Hezbollah să-și expatrieze arsenalul de rachete de precizie. E adevărat, nu e o soluție pe termen lung. Dar ar putea ajuta Libanul să mai amâne implozia financiară, în vreme ce ar contribui și la evitarea unui război devastator.