Accesul populaţiei la această substanţă, prin intermediul unui registru şi al unei reţele de farmacii, a fost până acum motivul a numeroase amânări, de când în august 2014 statul a lansat un apel companiilor interesate de producerea canabisului.
Motivul, potrivit guvernului, a fost de a acorda termene mai ample producătorilor pentru a se asigura că nu se fac greşeli într-un moment în care ţara se află în atenţia internaţională pe această temă.
După un proces de calificare tehnică şi de selecţie realizat de Institutul de Reglementare şi Control al Canabisului (Ircca), s-a anunţat că două companii au primit de la guvern licenţe de producţie şi distribuţie în scop recreativ a marihuanei care, sub controlul statului, va fi vândută în farmacii abilitate.
Obiectivul stabilit de lege este ca marihuana, ale cărei seminţe sunt în fază de evaluare în scopul obţinerii unei genetice proprii, să ajungă la cetăţenii care se înregistrează la Ircca în doze de până la 40 de grame lunare şi 10 săptămânale.
Totuşi până acum există peste 3.000 de utilizatori în întreaga ţară, între cultivatori domestici sau organizaţi de cluburile de consum de canabis.
Stoparea traficului de droguri a fost unul din principalele motive care a determinat administraţia lui José Mujica (2010-2015) să aprobe în decembrie 2013 o lege care a făcut din Uruguay un pionier în această nouă abordare a luptei anti-droguri.
Sursa: Agerpres