„CCR a dat lovitura de grație justiției, chiar de ziua ei.
În niciun an nu s-a întâmplat să sărbătorim Ziua Justiției cu o decizie a CCR care să pună în pericol sănătatea și siguranța publică, așa cum se întâmplă astăzi. Niciodată nu s-a întâmplat ca, într-un context de criză, Curtea să refuze statului dreptul de a-și proteja cetățenii și sănătatea publică.
Orice reformă instituțională cere timp și efort, cu atât mai mult atunci când este vorba despre instituții independente, chemate să facă dreptate. Este un proces pe care deja l-am început, odată cu referendumul de anul trecut, și pe care avem motive absolut legitime pentru a-l duce la capăt, cu bine.
Acest lucru înseamnă:
– Depolitizarea actului de justiție;
– Toleranță zero față de corupție;
– Profesionalismul și integritatea – criteriile unice de promovare în sistem a celor chemați să înfăptuiască binele public.
Sunt cerințe minime pentru respectarea statului de drept, atât în ceea ce privește reforma CCR – absolut necesară astăzi, cât și cea a sistemului de justiție în ansamblul său.
Vreau să îi felicit pe toți aceia care și-au înțeles menirea ca parte a sistemului de justiție și au înțeles să rămână drepți și independenți în judecata lor. Le mulțumesc tuturor magistraților și profesioniștilor care pun umărul, alături de această guvernare, pentru a îndrepta legile justiției, ani de-a rândul mutilate în interesul unui grup privilegiat al puterii. Sprijinul lor ne este absolut necesar pentru a întări justiția din România și vom continua dezbaterile deja începute pentru finalizarea proiectelor de lege”, a susținut Raluca Turcan.
Ea a făcut referire la decizia CCR care a luat decizia ca pacienții testați pozitiv cu noul coronavirus să nu mai poată fi ținuți în spital, carantină sau izolare fără acordul lor. De altfel, prim-ministrul Orban a criticat decizia Curții Constituționale, arătând efectele ei: pacienții pot fi externați la cerere, iar autoritățile nu mai pot aplica măsura carantinării sau izolării la domiciliu.