Deputatul Marius Bodea, liderul filialei municipale a PNL Iaşi și fost director al aeroportului în perioada 2012-2016, susţine că PSD îşi bate joc de un obiectiv important al Iaşiului, precum aeroportul, şi că de când aerogara este condusă de PSD au fost pierdute în total 16 zboruri. Printre cele 16 rute pierdute figurează şi Iaşi-Cluj, acest zbor urmând a fi scos de Tarom începând cu 30 martie.

Acesta susține că PSD și-a bătut joc de „singurul obiectiv important” al acestui oraș.

„Este inadmisibil cum PSD îşi bate joc de singurul obiectiv cu adevărat important din acest oraş. Pierderea conexiunii directe cu oraşul Cluj-Napoca, la fel cum s-a întâmplat cu Timişoara, ne izolează şi mai mult de zonele dezvoltate. Asta se va resimţi în economia locală, pentru că va fi afectat grav mediul de business. Mai mult, dispar oportunităţile de colaborare cu mediul academic şi cel cultural între cele două oraşe conectate“, afirmă liderul filialei municipale PNL Iaşi, Marius Bodea, informează news.ro.

Acesta susține că prin directorul său de la aeroport, Cătălin Bulgariu, PSD nu a fost în stare să negocieze „nişte rute credibile şi durabile“.

S-au lăudat cu investiții

Marius Bodea susține că social-democraţii s-au lăudat cu investiţii pregătite în mandatul său, ori „cu negocieri cu noi companii, despre care nu s-a mai auzit nimic“.

„În patru ani de când am plecat de la aeroport, s-au pierdut 16 rute. Cum justifică actuala administraţie a aerogării aceste pierderi în lanţ? Ce face concret pentru a restabili conectivitatea şi mobilitatea în zonă? Poate directorul aeroportului să explice cum s-a ajuns în acest impas? Mă îndoiesc că îşi va recunoaşte incompetenţa. Un lucru e cert: PSD are pe mâini o investiţie care aduce plus valoare comunităţii noastre şi care contribuie la bunăstarea a sute de mii de locuitori, dar care, acum, sub conducerea PSD, riscă să fie distrusă definitiv dacă nu se iau măsuri urgente“, a spus Marius Bodea.

Liderul PNL Iaşi a precizat că a iniţiat o petiţie online şi că îi invită pe ieşeni să semneze pentru demiterea “urgentă“ a directorului de la Aeroportul Iaşi, Cătălin Bulgariu.