„Pentru prima oară în România, o licitaţie de o asemenea amploare, organizată de un executor judecătoresc, nu e doar promovată în mediul digital ci, mai mult, va avea loc online, pe platforma Fairsolve.com“, se arată într-un comunicat al portalului.
Preţul de pornire al licitaţiei a fost stabilit la nivelul de 60 mil. euro, însă şansele de vânzare sunt minime la acest preţ. City Mall a trecut prin cinci licitaţii până a ajuns la vânzare prin negociere directă, iar preţul a scăzut în acest proces de la 32,9 mil. euro la 17,9 mil. euro.
Mallul din Rahova a fost construit pe un teren de 20.255 mp şi dispune de o suprafaţă închiriabilă de 70.592 mp. În prezent, spaţiile centrului comercial sunt închiriate de 101 retaileri, însă în ultimii ani centrul comercial a pierdut chiriaşi precum Starbucks, Diverta, Marks&Spencer, Forever 18 şi alţii.
Lansat în 2011, fairsolve.com facilitează comercializarea online de bunuri supuse vânzării forţate, punând în legătură practicienii în insolvenţă, executorii judecătoreşti şi instituţiile financiare cu potenţialii cumpărători, din ţară şi din străinătate. Platforma este deschisă şi vânzărilor sau licitaţiilor de produse şi servicii aflate în proprietate privată şi necondiţionate juridic.
Fairsolve asigură marketingul activ al licitaţiilor, înscrierea şi selectarea participanţilor la licitaţie, licitaţia propriu-zisă şi comunicarea între părţile dosarului de executare silită sau de insolvenţă.
Platforma Fairsolve.com este deţinută de experţii în insolvenţă Gheorghe Piperea, Mircea Deaconu şi Florian Mateita (asociaţi în societatea de practicieni în insolvenţă RomInsolv) şi dezvoltată în parteneriat cu Lucian Despoiu şi Dragoş Stanca.
Citeşte şi A mai căzut un mall. Al doilea din această săptămână