Bilanţul tulburărilor din Libia depăşea în noaptea de vineri spre sâmbătă 40 de morţi, mişcările fiind înregistrate în partea de est a ţării, îndeosebi în oraşul Benghazi, unde sediul radioului a fost incendiat. Manifestanţii au spânzurat doi poliţişti în localitatea Al Baida.
Accesul la internet a fost întrerupt brusc în ţară, potrvit Arbor Networks, firmă din Statele Unite specializată în urmărirea traficului pe internet. Conform cotidianului libian Oea, apropiat lui Saif Al-Islam, fiul lui Muammar Gaddafi, în timpul manifestaţiilor împotriva regimului au murit 20 de persoane la Benghazi, al doilea ca mărime din ţară, şi şapte la Derna (est). Bilanţul a ajuns astfel la 41 de morţi de marţi de când au început protestele în Libia, care s-a bazat pe diferite surse locale.
În cei 41 nu intră şi patru deţinuţi ucişi de forţele de ordine în timp de încercau să evadeze dintr-o închisoare de lângă Tripoli, nici cei doi poliţişti spânzuraţi. Aceştia încercau să oprească o manifestaţie la Al-Baida (200 km est de Benghazi), dar au fost prinşi de protestatari şi spânzuraţi, arată Oea.
ONG-ul Amnesty International spune însă că numărul morţilor se ridică la 46 în ultimele 72 de ore.
Manifestanţii cer plecarea lui Muammar Gaddafi, la putere din 1969. Două ţări vecine, Tunisia şi Egiptul, au reuşit în ultimele săptămâni să-i dea jos de la putere pe şefii de stat. Mişcarea a început marţi şi s-a intensificat joi, după un apel pe internet la o ‘zi a furiei’. Reţeaua socială Facebook, prin care au fost transmise apelurile la mobilizare, nu mai era accesibilă vineri seară la Tripoli, iar conexiunile internet erau perturbate.
UPDATE: 84 de persoane, ucise în Libia
Forţele de securitate au ucis cel puţin 84 de persoane în Libia în cursul manifestaţiilor contra regimului de la Tripoli care au început marţi, a afirmat sâmbătă organizaţia Human Roghts Watch (HRW), bazându-se pe declaraţii ale personalului medical din spitale şi ale martorilor.