"Tot ce solicită poporul libian comunităţii internaţionale este să încerce să accelereze procesul de deblocare a activelor noastre pentru a putea plăti salariile şi a reveni la normal", a declarat responsabilul libian în cadrul unei conferinţe a Uniunii Europene cu privire la drepturile omului.

"Toată lumea ştie că banii lui Gaddafi, între 140 şi 160 miliarde de dolari (între 107 şi 122 miliarde de euro), sunt îngheţaţi, în conformitate cu deciziile internaţionale, şi că prin recuperarea acestor bani îi putem ajuta pe libieni să se ridice", a subliniat Abdeljalil.

El a menţionat că până în prezent a fost deblocată doar o parte infimă din averea blocată. "Este birocraţie, este şi criza financiară mondială şi probabil ţările sunt interesate să mai păstreze aceşti bani o vreme", a comentat responsabilul libian.

După înlăturarea lui Gaddafi, Libia are nevoie de fonduri pentru reconstruirea ţării, dar şi pentru a ajuta familiile celor circa 25,000 de rebeli ucişi în lupte. "Numărul martirilor este între 24.000 şi 25.000, dintre care între 5.000 şi 6.000 erau căsătoriţi şi au lăsat în urmă văduve şi copii. Mai sunt şi 35.000 de răniţi" – a precizat liderul CNT.
SURSA: Agerpres