Regimul libian condus de Muammar Gaddafi, pentru care petrolul reprezintă cea mai valoroasă marfă, afirmă că de criza de combustibil se face vinovat lanţul defectuos de distribuţie, dar ministrul adjunct de externe a subliniat că o parte din vină îi revine şi comunităţii internaţionale, care ‘încearcă să împingă la foamete poporul libian tăind accesul la resurse celor 5.2 milioane de locuitori din sudul şi vestul ţării’.
Creşterea preţului la combustibil este semnul cel mai clar al impactului economic al crizei care a cuprins Libia de mai mult de două luni. Dar, pe lângă combustibil, în ultima lună s-a dublat şi preţul la ţigări, pâinea a devenit marfă rară de când brutarii egipteni au fugit din ţară, retragerile de bani de la bănci au fost limitate ca urmare a penuriei de lichidităţi cu care se confruntă guvernul, iar numeroase magazine au fost închise, după ce au rămas şi fără stocuri, şi fără cumpărători.
Deşi este stat producător de petrol, Libia nu dispune decât de o capacitate limitată de rafinare şi – în vremuri normale – carburantul folosit pe plan intern provine din import. Preţul la consumator este puternic subvenţionat, iar de la începutul crizei guvernul a scăzut preţul la litru, ceea ce nu înseamnă însă mare lucru când pompele de benzină sunt goale. Principala rafinărie a Libiei se află la Tobruk, în estul controlat de rebeli, iar o alta se află la Ras Lanuf. Guvernul face eforturi pentru a creşte capacitatea de producţie la a treia rafinărie a ţării, de la Zawiya, la circa 50 km vest de Tripoli.
Guvernul libian ezită să aducă vorba de criza de combustibil, iar ziariştii au instrucţiuni să nu filmeze cozile la pompe ori să discute cu oamenii care stau la coadă.
