“Licitația de artă românească și europeană” organizată de Casa de Licitație GRIMBERG a înregistrat un nou succes ! Vânzări de 123.875 Euro și o rată de adjudecare în creștere semnificativă față de licitația din decembrie 2013.
Valoarea totală finală a loturilor adjudecate în 24 februarie reprezintă 75% din prețul de pornire al întregului lot, performanță care a fost posibilă datorită creșterii în licitație a prețului de pornire cu 30-80%, sau chiar peste dublul prețului de pornire, în cazul anumitor lucrări (precum Jean Neylies – “Târg de oale” sau Theodor Aman – “Vrăjitoarea”).
“Casa de Licitație și Galeria de Artă GRIMBERG au ca principal obiectiv promovarea continuă a artei autentice, lucru pe care ni l-am propus și în cadrul acestui eveniment. Iar licitația din 24 februarie a marcat un nou succes al casei GRIMBERG, confirmând în același timp și prestigiul acestui brand, deja apreciat în rândul colecționarilor și amatorilor de frumos” a declarat dl. Ștefan Grimberg, fondator Casa de Licitație și Galeria de Artă GRIMBERG.
Lotul pregătit pentru licitația GRIMBERG din 24 februarie 2014 a reunit opere de valoare din pictura clasică românească, pictura contemporană precum și obiecte decorative, iar cele mai importante vânzări de la acest eveniment au fost chiar loturile vedetă ale licitației:
1. Gheorghe Petrașcu – Case la țărm –adjudcat la 14.500 Euro, cu 81% peste prețul de pornire de 8.000
2. Rudolf Schweitzer-Cumpăna – Doi țărani cu pălării – adjudecat la 8.500 Euro, cu 21% peste prețul de pornire de 7.000 Euro
3. Marius Bunescu – Veneția – adjudecat la 7.750 Euro, cu 55% peste prețul de pornire de 5.000 Euro
4. Vasile Popescu – Castelul Reginei Maria de la Balcic – adjudecat la 7.500 Euro, cu 50% peste prețul de pornire de 5.000 Euro
5. Gheorghe Vânătoru – Femeie pe terasă la malul mării –adjudecat la 6.500 Euro, cu 30% peste prețul de pornire de 5.000 Euro
6. Ion Theodorescu-Sion – Casa la curte – adjudecat la 6.500 Euro, cu 30% peste prețul de pornire de 5.000 Euro
7. Adam Bălțatu – Citadina – adjudecat la 6.000 Euro, cu 50% peste prețul de pornire de 4.000 Euro
8. Dumitru Ghiata – Peisaj de vară – adjudecat la 5.750 Euro, cu 44% peste prețul de pornire de 4.000 Euro
De menționat și vânzările unor tineri artiști ca Flavia Pitiș și Gabriela Culic ale căror lucrări ”Long Term Relation” respectiv ”Breath” s-au vândut cu 5500 Euro și 3000 Euro , confirmând încă o dată arecierea din ce în ce mai mare de acre se bucură noua generație de artiști. Vânzările spectaculoase ale noului val de artiști tineri pe plan internațional au atras atenția și colecționarilor români care nu au scăpat prilejul să își mărească colecțiile cu lucări ale unor artiști a căror cotă și notorietate este în creștere.
“Licitația de artă românească și europeană” organizată de Casa de Licitație și Galeria de Artă GRIMBERG în 24 februarie deschide seria de evenimente pregătite pentru anul 2014 și în cadrul cărora GRIMBERG va propune colecționarilor și pasionaților de frumos lucrări ale unor reprezentanți de vază ai artei vizuale românești și internaționale.
Următorul eveniment organizat de GRIMBERG este preconizat pentru finalul lunii martie 2014, când Casa de Licitație pregătește o licitație de mare anvergură, pentru a marca primul trimestru al anului 2014.