Procedurile de licitaţie pentru primult tronson al autostrăzii Comarnic-Braşov au fost anulate pentru că ofertantul Spedition UMB a refuzat să răspundă clarificărilor cerute de comisia de licitaţie, potrivit unor surse din cadrul CNADNR.
Valoarea estimată a contractului, conform anunțului de licitație, era de 166,85 milioane de lei fără TVA. Până la termenul limită, compania a primit o singură ofertă, din partea Spedition UMB, cu o valoare de 152 milioane de lei.
CNADNR nu a anunţat oficial că a descalificat firma Spedition UMB. Anunţul apare doar pe site-ul companiei, la secţiunea de achiziţii. Motivul pentru care licitaţia a fost anulată: "au fost depuse numai oferte inacceptabile şi/sau neconforme", conform anuntului publicat în sistemul electronic de achiziții publice și pe site-ul CNADNR.
Contactaţi de Capital, reprezentanţi ai consorţiului de firme interesat de construcţia celor 4 km de autostradă ne-au precizat că procedura a fost anulată din acelaşi motiv pentru care au eliminat şi pe alţi constructori. Una din clarificările comisiei se referă la proiectare şi execuţie, iar formularea constructorului nu a corespuns criterilor menţionate de membrii comisiei.
După anularea licitaţiei pentru lotul 1 al autostrăzii Comarnic-Braşov, în lungime de aproximativ 4 km, angajaţii CNADNR nu ştiu când se reiau procedurile. “Autostrada Comarnic-Braşov este prinsă în Masterplan. Pentru autostrada Braşov – Comarnic, costul estimativ este de 997,75 milioane de euro. În perioada următoare se anunţă metoda prin care finanţează construcţia celor 4 km de autostradă între Comarnic şi Braşov. Proiectul anulat era finanţat din fonduri de la buget”, spun surse din cadrul CNADNR.