Continuă electrificarea transportului pentru instituţiile publice din România: ANAF (Agenția Națională de Administrare Fiscală) are de gând să cumpere două maşini electrice, prin intermediul programului Rabla Plus.

Agenţia a publicat un anunţ în sistemul de licitaţii SEAP pentru achiziţionarea a două autoturisme electrice, dar şi a unei staţii de încărcare ce va fi instalată la sediul central al instituției. Costurile totale se ridică la aproape 63.000 de euro.

Licitaţie cu dedicaţie pentru modelul Renault ZOE?!

Partea ciudată însă este că specificaţiile extrem de precise din caietul de sarcini par copiate din configuratorul Renault pentru modelul electric ZOE, în versiunea Z.E. 50 – R135, relatează ProMotor.

Masa la gol a mașinii din caietul de sarcini trebuie să fie „minim 1.495 – maxim 1.515” kg. Renault ZOE are fix 1.502 kilograme. Alte trei modele care ar fi putut fi admise la licitație pe baza criteriilor generale (caracteristici tehnice, prețuri, etc) ar fi fost Opel Corsa-e, DS3 Crossback e-Tense și Peugeot e-208, însă masele acestora sunt de 1.530 kg (prea greu), 1.525 kg (prea greu) și 1.455 kg (prea ușor).

De altfel, criteriul masă este extrem de important în caietul de sarcini, având în vedere că sunt extrem de puțin mașini electrice atât de ușoare pe piață (în special în combinație cu o baterie de peste 50 kWh, așa cum se cere).

Şi lista de dotări din anunţul ANAF este extrem de specifică. Potrivit caietului de sarcini, mașinile trebuie să dispună de volan încălzit îmbrăcat în piele, scaune față încălzite, sistem de navigație cu ecran de „cel puțin 7 inchi”, toate bifate cu succes de Renault ZOE în echiparea Z.E. 50 – R135 Intens, care are un preț de 33.620 de euro.

Sursa foto: ProMotor
Sursa foto: ProMotor

Singurul ofertant a cărei declarație de participare a fost afișată până la ora publicării este Renault

Având în vedere că ANAF are de gând să acceseze programele de stimulare Rabla Plus și Rabla Clasic, rezultă un preț de achiziție de circa 23.500 de euro pentru fiecare mașină. Rămân, astfel, suficienți bani pentru cumpărarea unei stații electrice de încărcare potrivit caietului de sarcini – 2×22 kW în curent alternativ.

Firmele ofertante au avut termen până la data de 10 septembrie să depună ofertele, procedura fiind încă în derulare. Singurul ofertant a cărei declarație de participare a fost afișată până la ora publicării, luni, 13 septembrie, (ora 12:59) este a operatorului economic Renault Commercial Roumanie, relatează şi Gândul.ro.

Sursa foto: INQUAM Photos, Octav Ganea