Ministerul Dezvoltării Regionale a lansat licitaţia pentru modernizarea şi reabilitare a 549 km de drum judeţean şi 837 km de drum de interes local din opt judeţe. Valoarea lucrărilor se ridică la aproape 1,8 miliarde lei.
Este vorba despre judeţele Covasna, Braşov, Caraş Severin, Mehedinţi, Brăila, Galaţi, Tulcea şi Constanţa, judeţe incluse în Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii, iar lucrările vor fi efectuate în perioada 2011-2013.
Drumurile reabilitate prin acest program au fost propuse la finanţare de autorităţile publice locale şi sunt preluate în administrare de MDRT pe perioada realizării proiectelor, potrivit ministerului.
Valoarea estimată pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor pentru judeţele Covasna şi Braşov este de 474,9 milioane lei, fără TVA (Covasna-219,9 milioane lei şi Braşov-255 milioane lei). Pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor pentru judeţele Mehedinţi şi Caraş-Severin valoarea este de aproape 432,6 milioane lei, fără TVA (Mehedinţi – 191,3 milioane lei şi Caraş-Severin – 241,2 milioane lei).
Pentru judeţele Brăila şi Galaţi valoarea estimată pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor este de aproape 378 milioane lei fără TVA (Brăila – 178,6 milioane lei şi Galaţi – 199,3 milioane lei). Valoarea estimată pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor pentru judeţele Tulcea şi Constanţa este de 495 milioane lei fără TVA (Tulcea – 216,7 milioane lei şi Constanţa – 278,3 milioane lei).
„La realizarea lucrărilor se vor respecta standardele de cost stabilite de MDRT pentru aceste categorii de investiţii din fonduri publice. Pentru realizarea investiţiei nu sunt necesare exproprieri. Criteriul de atribuire al contractului este preţul cel mai scăzut. Nu se acceptă subcontractarea în integralitate a lucrărilor”, se arată într-un comunicat al ministerului.
Durata contractului de achiziţie publică include durata prevăzută pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor solicitate (3 ani) şi perioada de rambursare a creditului (maxim 7 ani) dar nu mai târziu de 2020.
Durata de garanţie a lucrărilor este de 2 ani de la semnarea recepţiei la terminarea lucrărilor. În vederea reducerii costurilor se acceptă folosirea unor soluţii alternative, fără a se afecta caracteristicile prevăzute în normele tehnice.