Ministerul Finanţelor Publice organizează luni o licitaţie pentru vânzarea de certificate de trezorerie cu discount, cu scadenţa la un an, în valoare totală de 850 milioane lei.
Valoarea nominală individuală a unui certificat este de 10.000 lei. Adjudecarea se va face după metoda cu preţ multiplu.
MFP vrea să împrumute patru miliarde de lei de la bănci în iulie, prin şase emisiuni de certificate de trezorerie şi obligaţiuni de stat.
De la începutul anului, MFP a împrumutat de la bănci circa 31 de miliarde de lei, iar în 2010 a împrumutat de pe piaţa internă peste 41 miliarde de lei.
Deficitul bugetar programat pentru anul 2011 şi agreat în cadrul pachetului financiar cu FMI şi Uniunea Europeană este de 23,953 miliarde lei.
SURSA: Agerpres