Guvernul irakian va scoate la licitaţie astăzi şi mâine 12 blocuri de explorare, sperând că atribuirea lor va contribui la creşterea rezervelor sale şi îi va consolida poziţia de producător-cheie de petrol şi gaze, informează AFP.
Aceste licitaţii, organizate pentru a patra oară în Irak din 2009, au reţinut atenţia a 47 de companii care se vor confrunta pentru şapte situri de gaze şi cinci de petrol, afirmă purtătorul de cuvânt al Ministerului Petrolului, Assem Jihad.
Contrar celor trei sesiuni precedente, în cursul cărora au fost atribuite contracte vizând creşterea producţiei siturilor petroliere şi gaziere deja existente, Irakul propune de această dată blocuri de explorare.
Ca şi în sesiunile de licitaţii precedente, grupurile reţinute vor trebui să accepte să fie remunerate pe o bază fixă şi nu pe baza contractelor de partaj al producţiei, pe care le preferă de obicei marile grupuri energetice.
Exporturile de petrol irakian au atins în aprilie cel mai înalt nivel în ultimii 20 de ani, potrivit Ministerului Petrolului. Guvernul irakian urmăreşte de asemenea să majoreze producţia de gaze pentru a produce în special electricitate, de care ţara este deficitară.
Sursa: Agerpres