Ministerul Transporturilor pregăteşte documentaţia pentru studiile de fezabilitate privind construcţia drumului expres - Ploieşti– Buzău – Focşani – Bacău –Paşcani.
Oficialii Ministerului Transporturilor au demarat procedurile privind studiul de fezabilitate, proiectului tehnic și asistența tehnică pentru drumul expres Ploieşti– Buzău – Focşani – Bacău –Paşcani. În primă fază, se pregăteşte documentaţia pentru loturile de drum de mare viteză Focşani-Bacău şi Bacău-Paşcani.
Din proiectele de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea notelor de fundamentare privind necesitatea și oportunitatea efectuării cheltuielilor necesare elaborării Studiului de Fezabilitate, Proiectului Tehnic și Asistenței Tehnice acordate Beneficiarului în perioada derulării procedurilor de licitații pentru Execuție Lucrări și depunerea aplicației de finanțare pentru obiectivul de investiții ”Drum de mare viteză Bacău – Pașcani” şi „Drumul de mare viteză Focşani-Bacău’ rezultă că valoarea totală, a celor două studii de fezabilitate şi celelalte documentaţii, ar putea fi 76 milioane lei.
„Prin prezentul proiect de act normativ se propune aprobarea Notei de Fundamentare privind necesitatea și oportunitatea efectuării cheltuielilor necesare elaborării Studiului de Fezabilitate, Proiectului Tehnic și Asistenței Tehnice acordate Beneficiarului în perioada derulării procedurilor de licitații pentru Execuție Lucrări și depunerea aplicației de finanțare pentru obiectivul de investiții ”Drum de mare viteză Focşani-Bacău – Pașcani” din fonduri europene nerambursabile, în cadrul Programului Operațional Infrastructura Mare 2014-2020 și din alocații bugetare prin bugetul Ministerului Transporturilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii”, conform notelor de fundamentare.