Comisia de Inspecţie Tehnică pentru lucrările executate în cadrul obiectivului Autostrada Orăştie – Sibiu lot 3, din cadrul Companiei Nationale de Administrare a Infrastructurii Rutiere a fost prezentă în teren pentru a monitoriza întregul lot.
Conducerea CNAIR a cerut un raport către inginerul rezident privind stabilitatea la acţiuni statice şi dinamice dar şi la nivelul siguranţei circulaţiei aferente lucrărilor executate la nivelul întregului LOT 3 Sibiu – Orăştie. “A fost urgentată problema monitorizării lucrărilor executate la nivelul ,,gropii” respectiv la km 259.36 şi km 268.81. Astfel, în data de 28.01.2017 a fost realizată cea de-a doua citire în cadrul monitorizării, citire necesară pentru stabilirea existenţei sau nu a unor probleme. Urmează să fie întocmit un raport de către Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, cea care se ocupă de monitorizare. A fost demarată în regim de urgenţă procedura pentru achiziţia serviciilor de realizare Expertiza Tehnică a întregului Lot 3 Sibiu – Orăştie (inclusiv punctele de interes Dealul Bucium şi Viaduct Aciliu)”, conform CNAIR.