Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a demarat licitaţia pentru realizarea unei expertize tehnice şi revizuirea proiectului tehnic privind finalizarea execuţiei autostrăzii Orăştie - Sibiu, Lot 3.
Contractul acord-cadru implică servicii de expertiză, proiectare tehnică pentru autostrada Orăştie – Sibiu, lot 3 cuprins între km 43+855 – km 65+965, în concordaţă cu proiectul tehnic şi cu normele tehnice în vigoare. Mai exact, expertiza implică verificarea complexă şi completă a conformităţii tuturor lucrărilor permanente, executate sau parţial executate, evaluarea stării tehnice a acestora, verificarea documentelor care au stat la baza realizării construcţiei în fazele de proiectare şi execuţie privind respectarea cerintelor prevazute de legislaţia şi normativele în vigoare la data elaborării acestora, pentrua autostrada Orăştie – Sibiu, lot 3 cuprins între km 43+855 – km 65+965. Firma care va câştiga licitaţia are în vedere stabilirea unor măsuri de intervenţie imediate necesare a fi intreprinse, „dacă este cazul, concluzii, recomandări şi soluţii”.
Valoarea estimată, fără TVA, este între 3,02 şi 3,63 milioane lei.
Durata contractului este de 40 luni începand de la data atribuirii.
CNAIR organizează licitaţie deschisă, proiectul este finanţat din bani europeni, termenul limită pentru depunerea cererilor de documente sau pentru acces la documente este 26 septembrie, iar data limită de evaluare a ofertelor este 23 octombrie.